
În patru localități din țară se desfășoară duminică, 1 iunie, turul doi al alegerilor locale noi. La urnele de vot sunt așteptați locuitorii din comuna Boldurești, raionul Nisporeni, satul Tabani, raionul Briceni, comuna Chiperceni, raionul Orhei și satul Talmaza, raionul Ștefan Vodă.
Până la ora 15:00, peste 3700 de alegători sau 26,93 % din cei așteptați la urne și-au exercitat dreptul la vot. Potrivit datelor prezentate de CEC, în comuna Boldurești, raionul Nisporeni s-au prezentat la urne 29,38 % dintre alegători. În satul Tabani, raionul Briceni au votat 27,94 %. În comuna Chiperceni, raionul Orhei au votat 27,82%, iar în satul Talmaza, raionul Ștefan Vodă – 24,92% dintre alegători.
Potrivit Comisiei Electorale Centrale (CEC), la ora 07:00 au fost deschise cele nouă secții de votare.
În listele electorale de bază sunt înscriși, în total, 13 670 de alegători.
Până la ora 09:00, în total, dreptul la vot a fost exercitat, în total, de către 789 de alegători sau 5,77 % dintre cei așteptați la urnele de vot, anunță CEC.
Alegătorii care nu se pot deplasa la secția de votare pot solicita urna de vot mobilă la domiciliu până la ora 14:00. Cererea va fi însoțită și de un certificat medical.
Procesul de votare se va încheia la ora 21:00.
În urma rezultatelor alegerilor locale noi din 18 mai 2025, niciun candidat pentru funcția de primar în aceste localități nu a întrunit mai mult de jumătate din numărul de voturi valabil exprimate.
În turul doi de scrutin, se consideră ales candidatul care a obținut cel mai mare număr de voturi. În caz de paritate de voturi, se consideră ales candidatul care a obținut cel mai mare număr de voturi în primul tur de scrutin.
Sursa: radiomoldova.md