Tusk: Un acord privind Brexitul, aşteptat în orele următoare

Publicat:

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat miercuri că un acord între UE şi guvernul britanic asupra Brexitului s-ar putea concretiza în orele următoare, potrivit agenţiilor AFP şi EFE, potrivit agerpres.

”Teoretic, totul ar trebui să fie clar în şapte sau opt ore”, le-a declarat Tusk unor jurnalişti polonezi la Bruxelles. ”Negocierile sunt în curs, totul merge bine, dar cu partenerii noştri britanici totul este posibil”, a adăugat Tusk despre înţelegerea pe care o consideră ”necesară pentru a evita haosul unui Brexit fără acord” pe 31 octombrie. Dacă va fi încheiat, documentul va fi supus aprobării liderilor europeni, care se reunesc joi şi vineri la un summit.


Citește și : Parlamentul European amână votul pentru validarea viitoarei Comisii Europene

Cu puţin timp înaintea acestei declaraţii a lui Tusk, negociatorul şef britanic pentru Brexit, Steve Barclay, a asigurat că premierul Boris Johnson va respecta legea care-i impune să ceară UE încă o amânare a Brexitului dacă nu se ajunge la un acord până pe 19 octombrie.”Dar este important ca noi să ieşim (din UE) la 31 octombrie”, a mai spus Barclay.

Discuţiile cu Bruxellesul se concentrează pe două chestiuni sensibile: modul de a se evita revenirea la o frontieră între Irlanda, stat membru al UE, şi Irlanda de Nord, parte a Regatului Unit, stabilind în acelaşi timp controale vamale, şi dreptul de aprobare acordat autorităţilor nord-irlandeze asupra acordului de ieşire, lucru pe care statele UE nu îl vor.

În propunerea Londrei, Irlanda de Nord rămâne în teritoriul vamal al Regatului Unit, dar aplică regulile comunitare pentru produsele destinate Uniunii Europene, potrivit unor surse europene.

Citește și : Un nou val de arestări în Turcia – 186 de persoane au fost acuzate de ‘propagandă teroristă’ împotriva ofensivei din Siria

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.