Fostul deputat Constantin Țuțu a fost adus astăzi în fața judecătorilor, după ce a solicitat să se prezinte personal pentru a avea ultimul cuvânt înainte de sentință, transmite TV8.
Citește și: Salariile cadrelor didactice vor fi majorate la anul
Țuțu a declarat că va spune adevărul și că ar avea probe care-i demonstrează nevinovăția. Ulterior, magistrații au anunțat că sentința va fi pronunțată pe 27 ianuarie.
Fostul deputat democrat este judecat pentru îmbogățire ilicită, escrocherie și trafic de influență. Țuțu a fost reținut pe 2 octombrie, la punctul de trecere al frontierei Vulcănești, iar ulterior a fost plasat în arest preventiv.
Iar pentru că ar fi intrat ilegal în țară, acesta s-a mai ales cu un dosar penal.












