Twitter anunţă blocarea unei operaţiuni de manipulare şi dezinformare pusă la cale de Arabia Saudită

Publicat:

Twitter a anunţat vineri că a suspendat peste 88.000 de conturi implicate într-o operaţiune de manipulare şi dezinformare orchestrată de Arabia Saudită, transmit AFP şi dpa, potrivit agerpres.

Majoritatea profilelor suspendate erau în limba arabă şi serveau drept cutie de rezonanţă “mesajelor favorabile autorităţilor saudite”, iar cele în limba engleză aveau drept ţintă publicul occidental, menţionează platforma.


Citește și : Trump, invitat în Congres să-şi susţină tradiţionalul discurs privind Starea Uniunii, la 4 februarie

Twitter a început operaţiunea de dezmembrare a acestei reţele în 2018. Compania californiană a reuşit să identifice cine sunt actorii implicaţi în acest demers şi, în octombrie anul trecut, a adoptat măsuri drastice.

Din cele 88.000 de conturi, Twitter a publicat informaţii despre un nucleu de 5.929 de conturi reprezentantive.

“Anchete riguroase realizate de echipele noastre au permis stabilirea de legături între aceste conturi şi o importantă operaţiune de propagandă realizată pe Twitter din Arabia Saudită”, informează reţeaua socială.

Conţinutul dat publicităţii datează de la sfârşitul anului 2016 şi pare să îl susţină pe Donald Trump în momentul candidaturii sale şi imediat după alegerea sa ca preşedinte.

Un număr important din aceste conturi a recurs la instrumente automate pentru a creşte circulaţia mesajelor fără caracter politic, a explicat Twitter.

Aceste instrumente servesc, de obicei, difuzării anunţurilor importante în caz de criză şi nu încalcă regulile platformei sociale. Însă “aceste tactici au complicat misiunea observatorilor a căror sarcină este identificarea tweet-urile politice din conturi care răspândesc, în mod automat, în principal conţinuturi fără caracter politic”.

Citește și : Bilanțul atacului armat din apropierea FSB a ajuns la doi morți

Reţelele sociale precum Facebook şi Twitter combat activ numeroase operaţiuni de manipulare a opiniei publice puse la cale în special de state precum China, India, Rusia sau Arabia Saudită.

Un raport al Oxford Internet Institute din septembrie informează că numărul campaniilor provenind atât din partea unor regimuri democratice cât şi din partea celor autoritare s-a dublat în ultimii doi ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce sancțiuni riscă Diana Șoșoacă după scandalul din Parlamentul European

Ce sancțiuni riscă Diana Șoșoacă după scandalul din Parlamentul European Ce sancțiuni riscă Diana Șoșoacă după scandalul din Parlamentul European. În ce condiții îi poate...

Curtea Constituțională a declarat neconstituționale unele hotărâri CSM

Curtea Constituțională a declarat neconstituționale unele hotărâri CSM Curtea Constituțională a pronunțat hotărârea a două modificări efectuate de Parlament, în 2022, la legea cu privire...

Zelenski a sosit în Marea Britanie la summit. A fost întâmpinat de Zalujnîi

Zelenski a sosit în Marea Britanie la summit. A fost întâmpinat de Zalujnîi Președintele Ucrainei Vladimir Zelenski a sosit în Marea Britanie pentru summitul Comunității...

Maia Sandu, întâmpinată de premierul britanic la Summitul Comunității Politice Europene

Maia Sandu, întâmpinată de premierul britanic la Summitul Comunității Politice Europene Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost întâmpinată de premierul britanic, Keir Starmer, la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.