Twitter va anula privilegiile lui Trump la încheierea mandatului prezidenţial

Publicat:

Compania Twitter a confirmat săptămâna aceasta că reţeaua socială cu acelaşi nume îi va anula privilegiile lui Donald Trump la sfârşitul mandatului prezidenţial din SUA, informează Reuters duminică, potrivit agerpres

În 20 ianuarie, preşedintele ales Joe Biden ar urma să îi la locul lui Trump la Casa Albă. Până atunci, Twitter îi aplică preşedintelui în exerciţiu reguli speciale, pe motiv d


eri mondiali’.

Citește și : Joe Biden, cel de-al 46-lea președinte american

În cazul lui Trump, Twitter doar ascunde mesajele care încalcă regulile uzuale, folosind note de avertizare şi luând alte măsuri pentru restricţionarea distribuirii.

Reţeaua a precizat că tratamentul special nu li se aplică şi foştilor preşedinţi, ci doar ‘liderilor mondiali actuali şi candidaţilor la funcţii publice’. Când astfel de persoane nu mai deţin funcţiile respective, nu li se mai acordă privilegii.

Twitter a adăugat până acum numeroase avertismente şi etichete la mesaje de pe contul personal al preşedintelui american, @realDonaldTrump, de exemplu la cele în care acesta susţine fără dovezi că au existat fraude la alegerile prezidenţiale.

Citește și : Obama l-a felicitat pe Biden: ‘Suntem norocoşi că Joe are tot ce trebuie pentru a fi preşedinte’

Prima oară când un mesaj al lui Trump a fost acoperit cu eticheta ‘interes public’ a fost în mai, când preşedintele a încălcat regulile Twitter privind apologia violenţei.

Reuters apreciază că Trump îşi va pierde şi privilegiile de pe Facebook după ce va pleca de la Casa Albă. Politica online a Facebook defineşte politicienii – ale căror mesaje nu sunt verificate din punct de vedere al adevărului – drept candidaţi, oficiali în exerciţiu, unii din cei numiţi în funcţii de aceştia şi liderii de partide. Reţeaua precizează că ‘foştii candidaţi sau foştii oficiali continuă să fie acoperiţi de programul nostru de verificare a adevărului, desfăşurat prin terţi’.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

‘Nostradamus cel viu’ a prezis căderea sistemelor informatice încă de acum trei luni și prevestește un nou război mondial

'Nostradamus cel viu' a prezis căderea sistemelor informatice încă de acum trei luni și prevestește un nou război mondial Clarvăzătorul brazilian Athos Salomé, supranumit „Nostradamus cel...

De ce este Donald Trump obsedat de Hannibal Lecter?

De ce este Donald Trump obsedat de Hannibal Lecter? Personajul fictiv - celebru din filmul „Tăcerea mieilor” - a fost menționat din nou de fostul...

Prima imagine cu cel care ar fi ucis moldoveanca Marina Gavril, la Brăila. IGP, îndemnat să facă demersuri pentru detectarea suspectului

Prima imagine cu cel care ar fi ucis moldoveanca Marina Gavril, la Brăila. IGP, îndemnat să facă demersuri pentru detectarea suspectului Polițiștii români caută de...

Oficialii ruşi laudă Moscova: Rusia este singura țară mare care a scăpat de pana IT mondială

Oficialii ruşi laudă Moscova: Rusia este singura țară mare care a scăpat de pana IT mondială Oficialii ruşi s-au lăudat vineri că Moscova a fost...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.