Uciderea unei studente de către partenerul său trezeşte îngrijorări cu privire la ‘coabitarea forţată’ în timpul izolării

Publicat:

O tânără din Sicilia a fost strangulată marţi de partenerul său, un caz de ”feminicid” care trezeşte îngrijorări în Italia în legătură cu femeile victime ale violenţei domestice, constrânse la o ”coabitare forţată” în contextul autoizolării la domiciliu din cauza pandemiei de COVID-19, informează AFP, potrivit agerpres.

Crima a avut loc la Furci Siculo, în provincia Messina, autorul omorului autodenunţându-se forţelor de ordine, potrivit presei italiene.


Citește și : Guvernul Thailandei a emis un avertisment împotriva glumelor de 1 Aprilie despre coronavirus

Victima, de 27 de ani, urma, ca şi partenerul ei, cursurile facultăţii de medicină din Messina.

Înainte de a chema poliţia, autorul crimei a încercat să se sinucidă, dar forţele de ordine i-au salvat viaţa.

Potrivit rectorului universităţii unde studia cuplul, Salvatore Cuzzocrea, această tragedie este legată de ”situaţia de criză pe care o traversăm în acest moment”. ”Experţii au avertizat că există riscul accentuării conflictelor familiale în contextul coabitării forţate”.

Preşedinta comisiei din Senat împotriva feminicidului, Valeria Valente, a denunţat ”al nu ştiu câtelea feminicid survenit într-un cămin, unde oamenii sunt forţaţi să rămână din cauza crizei coronavirusului”.

Citește și : Grecia confirmă primul caz de coronavirus printre refugiaţi

“Solicitaţi distanţarea celor care pot să vă facă rău sau, în cel mai rău caz, îndepărtaţi-vă voi, bineînţeles, alături de copii”, a precizat aceasta, amintind numărul de urgenţă pus la dispoziţie pentru astfel de situaţii.

Săptămâna trecută, ministrul italian al Egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi şi al Familiei, Elena Bonetti, a subliniat necesitatea identificării unor adăposturi pentru femeile victime ale violenţelor, constrânse să coabiteze cu parteneri violenţi din cauza măsurilor de autoizolare impuse de guvern pentru a lupta împotriva transmiterii coronavirusului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.