Ucigașul broaștelor țestoase din Edineț va răspunde penal pentru fapta sa

Publicat:

Ucigașul broaștelor țestoase din Edineț va răspunde penal pentru fapta sa

Procurorii din Edineț, la sesizarea inspectorilor de mediu din teritoriu, au inițiat un dosar penal, iar făptașul riscă o amendă de câteva zeci de mii de lei.

Citește și: A tamponat un biciclist, a aruncat bicicleta în șanț și a dat bir cu fugiții. Făptașul a fost condamnat


Precizăm că, acum câteva zile, în parcul „Vasile Alecsandri” din Edineți au fost depistate cadavrele a 4 broaște țestoase cu semne vizibile de nimicire a acestora.

Inspectorii de mediu IPM Edineți în comun cu colaboratorii de politie au ieșit la fața locului, unde lângă iazul din partea de sud a parcului au fost depistate cadavrele a 4 broaște țestoase – 2 adulți și 2 tineri, care aveau carapacele crăpate si străpunse.

Inspectorii de mediu precizează că broasca țestoasă de baltă e inclusă în Cartea Roșie a Republicii Moldova, iar potrivit legislației de profil, paguba cauzată prin nimicirea unui exemplar este de 225 u.c. sau 11 250 lei.

Respectiv,  prin nimicirea a 4 broaște țestoase de baltă prejudiciul cauzat mediului constituie 45 000 lei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Românii sunt sfătuiţi să evite călătoriile în Liban. Cei aflaţi deja acolo trebuie să plece imediat!

Românii sunt sfătuiţi să evite călătoriile în Liban. Cei aflaţi deja acolo trebuie să plece imediat! Ministerul Afacerilor Externe de la București (MAE) recomandă cetăţenilor...

George Simion, dat afară cu forța din cartierul în care locuiește primarul Iașiului

George Simion, dat afară cu forța din cartierul în care locuiește primarul Iașiului Ajuns într-un cartier al Iașiului, să vadă unde și-a luat teren și...

Republica Moldova și Austria au semnat un Memorandum

Republica Moldova și Austria au semnat un Memorandum Un Memorandumul de înțelegere privind cooperarea în domeniile artă și cultură între Republica Moldova și Austria a...

VIDEO – A evadat dintr-o închisoare din Germania şi a fost prins în Moldova

A evadat dintr-o închisoare din Germania şi a fost prins în Moldova Un bărbat, aflat în căutare internațională pe canalele INTERPOL, a fost reținut de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.