X

Ucraina a deschis nouă coridoare pentru evacuarea civililor din estul ţării

Guvernul Ucrainei a anunţat luni că a stabilit nouă coridoare pentru evacuarea civililor din oraşele din estul ţării, unde Rusia îşi concentrează atacurile, relatează dpa, potrivit agerpres.

Una dintre aceste rute va permite vehiculelor private să plece din oraşul Mariupol, port la Marea Azov, spre oraşul Zaporojie, a scris vicepremierul ucrainean Irina Vereşciuk pe Telegram.

Citeşte şi: Kaczynski acuză Rusia pentru tragedia aviatică de la Smolensk – Black News

Oraşul Mariupol este unul dintre cele mai grav afectate de agresiunea militară rusă, fiind sub asediu de mai multe săptămâni. Civilii rămaşi în oraş nu au acces la alimente, apă şi medicamente.

Vereşciuk a adăugat că vor fi de asemenea create astfel de coridoare pentru autovehicule private dinspre oraşul Berdiansk şi alte două oraşe din regiune.

În acelaşi timp, există cinci coridoare între zonele disputate din provincia Lugansk către oraşul Bahmut, a menţionat reprezentanta executivului ucrainean.

Ea a spus că aproximativ 2.800 de civili au reuşit să părăsească duminică regiunile unde erau în desfăşurare lupte.

Citeşte şi: Emmanuel Macron este favorit în turul al doilea al prezidenţialelor din Franţa – Black News

Rusia şi Ucraina s-au acuzat reciproc de sabotarea tentativelor de evacuare a civililor din oraşele asediate de forţele ruse.

Statul Major al armatei ucrainene a anunţat că foarte probabil forţele ruse vor încerca să preia complet controlul asupra regiunii Donbas, din estul Ucrainei. În prezent, noi trupe sunt transferate din alte părţi ale Rusiei în apropierea frontierei cu Ucraina.

Tags: BahmutBerdianskDonbasIrina VereşciukLuganskmarea azovMariupolrusiaucrainaZaporojie
Categorii: Război in Ucraina