X

Ucraina a inaugurat o sinagogă simbolică la Babi Iar, locul unde au fost masacraţi 34.000 de evrei

Premierul ucrainean Denis Şmâgal a inaugurat vineri o sinagogă simbolică la Babi Iar, o vale din Kiev unde au fost ucişi de către nazişti 34.000 de evrei la 29 şi 30 septembrie 1941, într-unul dintre cele mai atroce masacre din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Fiecare va putea aduce un omagiu în memoria persoanelor ucise” acolo, a declarat şeful guvernului ucrainean, citat într-un comunicat.

Citește și : După ce i-a arestat prietenul, Putin AMENINŢĂ Ucraina

Proiectul a fost realizat de Fundaţia Centrul Memorial al Holocaustului ‘Babin Iar’, care intenţionează să construiască aici un uriaş memorial dedicat Shoah.

Activităţile sale sunt totuşi criticate cu regularitate de anumite personalităţi ucrainene, inclusiv evrei, care le văd ca pe o încercare de a impune o viziune istorică rusă asupra evenimentelor, mai ales din cauza participării miliardarilor din această ţară la proiect, în timp ce relaţiile dintre Kiev şi Moscova sunt la cel mai scăzut nivel.

Directorul artistic al Memorialului Holocaustului de la Babi Iar, regizorul rus Ilia Hrjanovski, a fost acuzat că ar intenţiona să construiască aici un ‘Holocaust Disneyland’, după publicarea de către media a unui proiect care propunea vizitatorilor să retrăiască masacrul prin asumarea rolurilor victimelor sau călăilor.

În Ucraina, a cărei istorie este marcată de numeroase pogromuri şi masacre antisemite, Shoah-ul, organizat de Germania nazistă cu participarea colaboraţioniştilor ucraineni, a decimat comunitatea evreiască a ţării, pe atunci parte a URSS.

Peste 2.600 de ucraineni au fost recunoscuţi “Drepţi între popoare” de memorialul Holocaustului Yad Vashem din Ierusalim pentru că şi-au pus viaţa în pericol salvând evrei.

Babi Iar a fost scena unor execuţii în masă până în 1943: până la 100.000 de persoane au fost ucise acolo, între care evrei, romi, partizani şi prizonieri de război sovietici.

Citește și : Jens Spahn este optimist în privinţa epidemiei din Germania

În prezent, situl Babi Iar găzduieşte un monument construit de autorităţile sovietice în 1976, dar dedicat doar “cetăţenilor şi prizonierilor de război sovietici”, fără nicio menţiune despre victimele evreieşti. În 1991, la o lună după căderea URSS, comunitatea evreiască a ridicat o sculptură în formă de menorah în apropiere.

Actualul preşedinte Volodimir Zelenski este primul şef de stat ucrainean de origine evreiască, notează AFP.

Tags: Babi IarDenis Şmâgalkievsinagoga
Categorii: Diaspora