X

Ucraina a închis patru reactoare de la două centrale nucleare

Ucraina a închis patru reactoare de la două centrale nucleare

Ucraina a fost nevoită să închidă temporar patru reactoare nucleare din cauza unei lovituri aeriene ruse, informează guvernul de la Kiev într-o scrisoare către Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) de la Viena, relatează vineri dpa, potrivit stiripesurse.ro.

AIEA a publicat scrisoarea la solicitarea Ucrainei, dar nu a comentat asupra chestiunii.

Citeşte şi: Președintele României vine la Chișinău – Stiripesurse.md

În timpul atacului masiv rus de luni, reactoarele 1, 3 şi 4 de la centrala nucleară de la Rivne, din nordul ţării, a trebuit să fie scoase din reţea la prima oră a dimineţii, menţionează guvernul de la Kiev.

Ucraina a închis patru reactoare de la două centrale nucleare

Drept urmare, producţia centralei nucleare denumite generic “din sudul Ucrainei”, din apropiere de Nikolaev, a fost crescută. Din cauza fluctuaţiilor din reţea, al treilea reactor al centralei a fost apoi oprit în cursul după-amiezii.

“Federaţia Rusă continuă să vizeze deliberat infrastructura energetică a Ucrainei, cu intenţia de a perturba operarea centralelor nucleare ale ţării, care furnizează cea mai mare parte din electricitatea Ucrainei”, se menţionează în scrisoare.

Rusia a distrus deja sau avariat multe centrale pe cărbune, gaz sau hidroelectrice din Ucraina prin bombardamente aeriene.

Nu au existat atacuri asupra centralelor nucleare sub control ucrainean, dar acestea sunt afectate de fluctuaţiile din reţeaua electrică.

Ucraina a închis patru reactoare de la două centrale nucleare

Cea mai mare centrală nucleară din Ucraina, Zaporojie, aflată tot în sudul ţării, este ocupată de armata rusă şi reactoarele sale sunt oprite.

AIEA a făcut apel la ambele părţi să nu pună în pericol siguranţa facilităţilor nucleare.

Directorul general al AIEA, Rafael Grossi, urmează să se deplaseze săptămâna viitoare în Ucraina pentru discuţii la nivel înalt şi pentru a evalua evoluţiile de la centrala Zaporojie.

“Mesajul meu a fost puternic şi clar de-a lungul acestui război tragic: un accident nuclear trebuie evitat cu orice preţ şi o centrală nucleară nu trebuie atacată niciodată”, a spus Grossi.

“Consecinţele ar putea fi dezastruoase şi nimeni nu va beneficia de ele. Rămân hotărât să fac tot ce îmi stă în putere pentru a proteja siguranţa nucleară atât timp cât luptele continuă”, a mai afirmat el. 

Tags: Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA)Rafael Grossireactoare nuclearerusiaucrainaZaporojie
Război in Ucraina