X

Ucraina are nevoie de ‘onestitate’ în relaţiile cu NATO

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat joi că Kievul doreşte “onestitate” în relaţiile sale cu NATO, cu câteva zile înaintea unui summit crucial al Alianţei Nord-Atlantice în Lituania, scrie AFP, potrivit agerpres.

“Avem nevoie de onestitate în relaţiile noastre”, a afirmat Volodimir Zelenski în faţa presei la Praga, alături de preşedintele ceh, Petr Pavel.

Citeşte şi: Vrea cu adevărat Suedia să adere la NATO? – Black News

Este timpul să demonstrăm “curajul şi puterea acestei alianţe”, a adăugat el. “Avem nevoie de această motivaţie”, a insistat el.

Volodimir Zelenski a spus că Ucraina ar dori să primească o “invitaţie” de a se alătura NATO la summitul Alianţei, prevăzut săptămâna viitoare în Lituania.

Aliaţii caută încă o linie comună privind garanţiile de securitate pe care sunt dispuşi să le acorde Kievului, precum şi în legătură cu invitaţia adresată Ucrainei de a adera în cele din urmă la NATO.

La summitul de la Vilnius, NATO doreşte să organizeze prima întâlnire a noului consiliu NATO-Ucraina cu Volodimir Zelenski.

Exprimându-se la Praga, Volodimir Zelenski a spus că doreşte ca Ucraina să primească un “semnal clar” că va adera la NATO. De asemenea, a apreciat că vorbele dând asigurări că uşile sunt deschise pentru Ucraina nu sunt “suficiente”.

“Ucraina nu a primit o invitaţie într-o formă sau alta”, a spus Zelenski. “Cred că este necesar să demonstrăm puterea şi unitatea Alianţei”, a adăugat el.

Preşedintele ucrainean a spus că înţelege că ar putea fi dificil să obţină sprijinul tuturor membrilor NATO, deoarece unii “se tem de Rusia”.

Referitor la contraofensiva ucraineană, el a recunoscut că “nu este rapidă”, dar trupele Kievului înaintează.

“Ofensiva nu este rapidă, asta e un fapt”, a recunoscut el. “Dar, cu toate acestea, avansăm, nu ne retragem, ca ruşii”, le-a declarat jurnaliştilor preşedintele ucrainean la Praga, alături de omologul său ceh, Petr Pavel. “Acum avem iniţiativa”, a subliniat el.

Citeşte şi: Germania avea superioritatea economică, Franța superioritatea strategică. Războiul din Ucraina încurcă apele – Black News

Volodimir Zelenski a sosit joi seară la Praga, după o vizită în Bulgaria pentru a discuta despre aderarea la NATO şi a pleda pentru o accelerare a livrărilor de arme de către această ţară mare producătoare de muniţie, în plină contraofensiva a Kievului.

El este aşteptat vineri la Istanbul, unde se va întâlni cu şeful statului turc Recep Tayyip Erdogan. 

Tags: cehiakievNATOPetr PavelPragaucrainaVolodimir Zelenski
Categorii: Război in Ucraina