X

Ucraina are sprijin bugetar pentru 2023 şi începutul lui 2024 (G7)

Liderii grupului G7, reuniţi la Hiroshima, în Japonia, au declarat vineri că s-au asigurat că Ucraina are sprijinul bugetar necesar pentru anul în curs şi începutul lui 2024, ei reînnoindu-şi angajamentul de a furniza susţinere financiară şi militară Kievului în lupta contra Rusiei, transmite Reuters, potrivit agerpres.

‘Astăzi, luăm noi măsuri pentru a asigura că agresiunea ilegală a Rusiei împotriva statului suveran Ucraina eşuează şi pentru a sprijini poporul ucrainean în căutarea unei păci juste bazate pe respectarea dreptului internaţional’, afirmă liderii G7 într-un comunicat.

Citeşte şi: Un om de afaceri grec a fost arestat de FBI pentru transfer de tehnologie către ruși – Black News

Şefii de stat sau de guvern din G7 – SUA, Japonia, Germania, Marea Britanie, Franţa, Italia şi Canada – s-au reunit la Hiroshima într-un summit ce are în centru conflictul din Ucraina şi preocupările în creştere legate de ascensiunea puterii internaţionale a Chinei.

Potrivit G7, membrii săi ‘interacţionează’ cu alte state pentru a evita pătrunderea produselor şi tehnologiilor lor în Rusia prin ţări terţe, un subiect care a devenit o preocupare tot mai mare pentru unii dintre ei, mai ales din Europa.

Citeşte şi: De câți bani e nevoie pentru ca cineva să fie considerat bogat – Black News

Membrii G7 vor să reprime orice ocolire a sancţiunilor ce ar aduce Rusiei venituri suplimentare. 

Tags: bugetcanadafrantagermaniaHiroshimaitaliaJaponiakievmarea britanieSUAsummit G7ucraina
Categorii: Război in Ucraina