Ucraina aşteaptă săptămâna aceasta un ajutor financiar european de 5 miliarde de euro

Publicat:

Ucraina aşteaptă să primească săptămâna aceasta din partea Uniunii Europene un ajutor financiar de cinci miliarde de euro, destinat susţinerii economiei şi armatei sale, precum şi pregătirilor pentru sezonul de iarnă, a declarat duminică premierul ucrainean Denis Şmigal, aflat într-o vizită în Germania, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Războiul provocat de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei secătuieşte resursele financiare ale Kievului, care a cerut în mod repetat ajutoare financiare din partea UE, SUA şi creditorilor internaţionali.


Citește și : Un elicopter ONU s-a prăbușit în estul statului Congo; trei răniți

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că în urma agresiunii militare ruse deficitul bugetar al Ucrainei a ajuns la circa 5 miliarde de dolari lunar.

Sosit sâmbătă la Berlin, premierul Denis Şmigal urmează să se întâlnească cu cancelarul Olaf Scholz şi cu alţi oficiali germani.

Noul pachet de asistenţă financiară oferit de UE ”va ajuta la asigurarea stabilităţii economiei noastre, la susţinerea armatei şi (…) pregătirea sezonului (în care este nevoie n.red.) de încălzire”, a declarat premierul ucrainean înaintea întâlnirii cu preşedintele german Frank-Walter Steinmeier.

Citeşte şi: Centrala nucleară Zaporojie ‘a pierdut din nou conexiunea’ cu reţeaua electrică – Black News

Ucraina mai aşteaptă din partea Germaniei să-i furnizeze toamna aceasta sisteme moderne de apărare antiaeriană, a menţionat de asemenea Şmigal.

Creditorii externi ai Ucrainei au acceptat luna trecută cererea acesteia de a îngheţa timp de doi ani plăţi în contul unor obligaţiuni internaţionale în valoare de circa 20 de miliarde de dolari, modalitate prin care guvernul de la Kiev a evitat intrarea în incapacitate de plată. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Germania vrea să reducă la 50% cheltuielile pentru Ucraina în 2025

Germania vrea să reducă la 50% cheltuielile pentru Ucraina în 2025 Guvernul german intenționează să aprobe miercuri bugetul pentru 2025, după luni de dispute, în...

Medvedev amenință din nou: Aderarea Ucrainei la NATO ar însemna război. Doar ‘prudenţa’ alianţei ar putea împiedica sfărâmarea planetei în bucăţi

Medvedev amenință din nou: Aderarea Ucrainei la NATO ar însemna război. Doar 'prudenţa' alianţei ar putea împiedica sfărâmarea planetei în bucăţi Fostul preşedinte rus Dmitri...

Rusia şi Ucraina au făcut schimb de câte 95 de prizonieri

Rusia şi Ucraina au făcut schimb de câte 95 de prizonieri Rusia şi Ucraina au făcut miercuri un schimb de prizonieri, câte 95 de fiecare...

Bătălia mai puțin cunoscută din Ucraina, în care Rusia a pierdut sute de vehicule și 13.000 de soldați pentru a cuceri un mic sat

Bătălia mai puțin cunoscută din Ucraina, în care Rusia a pierdut sute de vehicule și 13.000 de soldați pentru a cuceri un mic sat În...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.