X

Ucraina: Circa 2.550 de civili au fost evacuaţi joi din zonele cu lupte intense

Circa 2.550 de civili au reuşit să plece joi din zonele unde au loc lupte intense în Ucraina, a anunţat în seara aceleiaşi zile vicepremierul ucrainean Irina Vereşciuk, informează vineri dpa, potrivit agerpres.

Aproximativ 2.300 de persoane au sosit în oraşul Zaporojie din sudul Ucrainei, printre care 290 de locuitori din Mariupol, a spus ea.

Citeşte şi: Nava-amiral Moskva s-a scufundat în Marea Neagră (Ministerul rus al Apărării) – Black News

Alte 220 de persoane au fost aduse în siguranţă din regiunea Lugansk din estul ţării.

Ucraina a anunţat joi reluarea evacuărilor de civili via nouă coridoare umanitare, în special dinspre oraşul asediat Mariupol, port strategic la Marea Azov situat în sud-estul ţării, după ce autorităţile de la Kiev afirmaseră miercuri dimineaţă că nu vor deschide niciun coridor umanitar în acea zi, acuzând Rusia de ”încălcarea normelor dreptului internaţional”.

Kievul şi Moscova s-au acuzat constant de nerespectarea condiţiilor necesare evacuării civililor.

Citeşte şi: CIA: Din eşec în eşec, Putin ar putea apela la arma nucleară – Black News

O ofensivă rusă şi lupte grele sunt aşteptate în Lugansk şi în regiunea vecină Doneţk în următoarele zile.

La 24 februarie, armata rusă a lansat o agresiune militară neprovocată împotriva Ucrainei, ceea ce Rusia numeşte ”operaţiune militară specială” pentru demilitarizarea şi “denazificarea” ţării vecine.

Tags: civiliIrina VereşciukLuganskmarea azovMariupolrusiaucraina
Categorii: Război in Ucraina