X

Ucraina desemnează un procuror anticorupţie, dând curs unei recomandări din partea UE

Ucraina a confirmat joi desemnarea experimentatului procuror Oleksandr Klimenko în funcţia de şef al Biroului procurorului specializat anticorupţie, dând astfel curs unei recomandări Uniunii Europene, în perspectiva aderării ţării est-europene la blocul comunitar, informează Reuters, potrivit agerpres.

Preşedintele Volodimir Zelenski a scris pe aplicaţia Telegram că prima decizie importantă a noului procuror general al Ucrainei, Andrii Kostin, a fost numirea lui Klimenko.

Citește și : Tancurile petroliere second-hand sunt la mare căutare din cauza războiului din Ucraina

”Lupta contra corupţiei este o prioritate pentru statul nostru, întrucât atragerea investiţiilor şi libertatea afacerilor depind de succesul ei”, a menţionat Andrii Ermak, şeful de cabinet al preşedintelui Zelenski.

Oleksandr Klimenko a fost desemnat la capătul unui proces de selecţie îndelungat după demisia predecesorului său în urmă cu aproape doi ani. Anterior, el a lucrat în cadrul Biroului naţional anticorupţie, o altă structură a statului ucrainean specializată în combaterea corupţiei.

Progresele în lupta anticorupţie constituie un angajament pe termen lung al Kievului faţă de partenerii săi occidentali. La începutul acestei luni, UE a acordat Ucrainei statutul de ţară candidată la aderare.

Într-un mesaj video adresat parlamentului de la Kiev pe 1 iulie, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a afirmat că pentru combaterea eficientă a corupţiei este necesară desemnarea cât mai curând posibil a unui procuror anticorupţie.

Citește și : Consiliul de Securitate al ONU condamnă executarea a patru militanţi ai opoziţiei în Myanmar

 

”Ucraina respectă una dintre recomandările care au însoţit acordarea statutului de candidat la UE. A fost finalizat un lung proces de selecţie. Îi doresc putere şi curaj domnului Klimenko”, a reacţionat pe Twitter ambasadorul UE la Kiev, Matti Maasikas.

Şi Statele Unite au salutat această numire. ”Biroul său joacă un rol esenţial în infrastructura anticorupţie din Ucraina şi este un element cheie al apărării Ucrainei împotriva agresiunii şi influenţei Rusiei”, a subliniat ambasadoarea SUA la Kiev, Bridget Brink, într-o postare pe Twitter.

Tags: anticoruptieOleksandr KlimenkoucrainaVolodimir Zelenski
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina