Pace în Ucraina. Kievul a acceptat condițiile Statelor Unite

Ucraina și-a anunțat disponibilitatea să întrerupă acțiunile militare pentru 30 de zile, iar Statele Unite ar putea relua livrările de armament și schimbul de informații. În cadrul discuțiilor desfășurate sub auspiciile prințului moștenitor Mohammed bin Salman, la Jeddah, Arabia Saudită, reprezentanții SUA și Ucrainei au convenit asupra pașilor necesari pentru restabilirea păcii și securității pe termen lung, informează Președinția Ucrainei într-un comunicat de presă.

Ucraina spune că este pregătită să accepte încetarea focului timp de 30 de zile, după cum au propus SUA, iar „mingea este acum în terenul Rusiei”, a declarat marți seara Marco Rubio, secretarul de stat american, potrivit BBC.

Citește și: Rata șomajului din Germania rămâne la un nivel ridicat, în timp ce problemele industriei din cea mai mare economie a Europei continuă

Statele Unite „vor ridica imediat pauza privind partajarea informațiilor și vor relua asistența de securitate pentru Ucraina”, au anunțat marți seara SUA și Ucraina într-o declarație comună, după întâlnirea lor de la Jeddah, Arabia Saudită, scrie și CNN.

”Reciprocitatea rusă este cheia realizării păcii”

Kievul „și-a exprimat, de asemenea, disponibilitatea de a accepta propunerea SUA de a institui o încetare a focului imediată, interimară de 30 de zile, care poate fi prelungită prin acordul comun al părților și care este supus acceptării și implementării concomitente de către Federația Rusă”, se arată în comunicat.

Statele Unite vor comunica Rusiei că reciprocitatea rusă este cheia realizării păcii”, se mai spune în documentul oficial.

Citește și: Kremlinul nu cedează niciun centimetru: Anexarea teritoriilor ucrainene ocupate de către Rusia este “nenegociabilă”

Cele două părți au convenit, de asemenea, să încheie un acord cu privire la mineralele rare „cât mai curând posibil”, pentru a extinde economia Ucrainei și a garanta securitatea pe termen lung a țării.

This post was last modified on 11/03/2025 20:50 20:50

Tags: ucraina
Externe