Ucraina este nemulţumită de subvenţiile agricole poloneze: ‘Nu sunt conforme cu prevederile OMC’

Publicat:

Subvenţiile acordate de Polonia fermierilor săi, în semn de răspuns la creşterea importurilor de cereale din Ucraina, nu sunt conforme cu prevederile Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), a declarat luni adjunctul ministrului ucrainean al Economiei, Taras Kachka, transmite Reuters, potrivit agerpres.

La începutul acestui an, Guvernul de la Varşovia a aprobat acordarea de subvenţii în ideea de a-i ajuta pe fermierii polonezi să concureze cu un aflux de cereale ieftine vine din Ucraina, care s-au adunat în Polonia şi alte state membre UE din Europa de Est.


Citeşte şi: Contraofensiva Ucrainei a început. Obiectivele ei nu sunt strict militare – Black News

“Aceste subvenţii merg dincolo de ceea ce este permis în conformitate cu regulile OMC. Ele pot să pară o evoluţie minoră dar pot fi o sursă de perturbări la nivel mondial”, a declarat Taras Kachka, la o conferinţă organizată de Consiliul Internaţional al Cerealelor (IGC) la Londra.

Anterior, UE a liberalizat toate importurile din Ucraina în ideea de a ajuta autorităţile de la Kiev să contracareze invazia rusească. Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia au devenit rute de tranzit pentru cerealele din Ucraina care nu au mai putut fi exportate pe mare din cauză că porturile ucrainene au fost blocate din cauza războiului.

Citeşte şi: Privite de la Kiev, atuurile și slăbiciunile Europei sunt dureros de vizibile – Black News

Cu toate acestea, statele UE care sunt vecine cu Ucraina s-au plâns că, odată cu eliminarea tarifelor vamale, au crescut exploziv importurile de cereale ieftine din Ucraina, astfel că producţia locală a devenit neprofitabilă. Toate aceste importuri au distorsionat pieţele ţărilor est-europene şi le-au provocat agricultorilor pierderi compensate doar parţial prin despăgubirile aprobate de Comisia Europeană.

La începutul acestei luni, Comisia Europeană a decis că restricţiile pentru importurile de grâu, porumb, rapiţă şi floarea-soarelui din Ucraina în Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia se prelungesc până pe data 15 septembrie. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Parlamentari ucraineni cer scăderea vârstei de recrutare de la 25 la 20 de ani

Parlamentari ucraineni cer scăderea vârstei de recrutare de la 25 la 20 de ani Autorităţile ucrainene au anunţat vineri confiscarea unor sume de bani în...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.