
În primele nouă luni ale anului 2025, Ucraina a exportat 12,7 mii de tone de unt, de 2,4 ori mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor Serviciului Vamal de stat al Ucrainei.
În termeni financiari, valoarea exporturilor a urcat la 91,7 milioane de dolari, de 2,7 ori mai mult decât în 2024, transmite jurnal.md.
Citeşte şi: Ziua Armatei României, celebrată în Republica Moldova – Stiripesurse.md
Republica Moldova s-a situat pe primul loc printre importatori, cu 26,8% din cantitatea totală, urmată de Polonia (10,8%) și Lituania (9,4%). Proporțional, țara noastră a achiziționat aproximativ 3,4 mii de tone de unt, în valoare de 24,6 milioane de dolari.
Consumul total de unt în Moldova în 2024 a fost de aproximativ 6,4 mii de tone, iar producția internă a scăzut la doar 3 mii tone, importurile depășind astfel semnificativ necesarul intern.