X

Ucraina îi cere Georgiei să se abţină de la ‘măsuri coercitive disproporţionate’ împotriva lui Saakaşvili

Preşedintele Ucrainei i-a cerut vineri premierului georgian să se abţină de la “măsuri coercitive disproporţionate” împotriva fostului preşedinte georgian Mihail Saakaşvili, aflat în detenţie şi în greva foamei şi care are cetăţenie ucraineană pe care a obţinut-o în timp ce era în exil în această ţară, informează Reuters, potrivit agerpres.

Saakaşvili, care a fost preşedinte al Georgiei timp de 9 ani, până în 2013, a fost arestat pe 1 octombrie, la revenirea în ţara sa natală pentru o manifestaţie a opoziţiei cu o zi înainte de alegerile municipale. El este pasibil de 6 ani de închisoare pentru abuz în funcţie, în baza verdictului dat la finalul unui proces care a avut loc în absenţa lui în 2018 şi pe care el îl denunţă ca fiind unul politic.

Citeşte şi: O banală răceală ar putea oferi protecție suplimentară împotriva Covid – Black News

Autorităţile georgiene l-au transferat luni pe politicianul de 53 de ani la un spital penitenciar din capitala Tbilisi, după mai mult de cinci săptămâni de când Saakaşvili a început greva foamei în închisoare.

Mass-media din Georgia au arătat cum Mihail Saakaşvili a fost scos dintr-o maşină a închisorii şi dus de braţe şi picioare în pavilionul spitalului penitenciar.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a discutat cu premierul georgian Irakli Garibaşvili la telefon şi a susţinut că drepturile lui Saakaşvili ar trebui garantate în acord cu normele internaţionale, a informat biroul de presă al lui Zelenski.

“Preşedintele (Zelenski) a subliniat inadmisibilitatea aplicării disproporţionate a unor măsuri coercitive la adresa unui cetăţean al Ucrainei”, a informat biroul de presă într-un comunicat.

În comunicat se mai spune că Zelenski a subliniat necesitatea de a acorda acces la Mihail Saakaşvili pentru mama lui şi rudele sale.

Citeşte şi: Julian Assange se căsătoreşte în spatele gratiilor – Black News

Mihail Saakaşvili a fost personalitatea politică dominantă în Georgia vreme de un deceniu, a condus această ţară în timpul unui război dezastruos cu Rusia şi a fondat partidul care este acum principala grupare de opoziţie din Georgia.

În Ucraina, el a început o nouă carieră politică şi a fost guvernator al regiunii Odesa şi consilier al Comitetului Executiv pentru Reforme pe lângă preşedinţia ucraineană.

Tags: GeorgiakievMihail SaakaşvilimoscovarusiaTbilisiucrainaVolodimir Zelenski
Categorii: Diaspora