Ucraina încearcă să creeze un ‘Nurnberg’ pentru invazia rusă

Publicat:

Ucraina îşi mobilizează serviciile juridice şi diplomatice pentru a avansa împreună cu partenerii săi către crearea unui tribunal special pentru invazia rusă inspirat din cel stabilit de aliaţi în oraşul german Nurnberg pentru judecarea responsabililor nazişti după al Doilea Război Mondial, scrie joi agenţia EFE, potrivit agerpres

Partea cea mai vizibilă a acestor eforturi a fost desfăşurarea săptămâna trecută în oraşul ucrainean Liov a unei întâlniri internaţionale ce a reunit reprezentanţi ai Curţii Penale Internaţionale (CPI) şi ai UE, precum şi procurorii generali din SUA şi din mai multe ţări europene.


Citește și : Liderul republicanilor din Senat, Mitch McConnell, a căzut şi a fost internat în spital

“Va veni ziua când (preşedintele rus Vladimir) Putin şi aliaţii lui vor plăti pentru faptele lor într-un tribunal special”, crede ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba.

Ucraina a iniţiat deja acţiuni contra Rusiei la CPI, dar acest tribunal cu sediul la Haga poate judeca crimele comise în agresiunea contra unei ţări doar dacă statul responsabil este unul dintre semnatarii tratatului de creare a acestei curţi, iar Rusia nu se numără printre ele.

De asemenea, în timp ce la Haga pot fi judecate crime de război şi contra umanităţii ce ar fi putut fi comise în Ucraina de trupele ruse, tribunalul nu are competenţe în judecarea deciziei de a invada o ţară, astfel că, privind din această perspectivă strict juridică, ar fi greu ca Putin să fie aşezat acolo în banca acuzaţilor.

“Toate crimele încep cu o crimă originală: aceea a agresiunii”, a indicat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. “Trebuie să-i pedepsim pe cei care au început războiul”, este de acord şi şeful său de cabinet, Andrii Yermak.

Una din opţiunile imaginate de Ucraina este ca un asemenea tribunal să beneficieze de sprijinul ONU, dar multe dintre statele membre ale organizaţiei mondiale, mai ales cele din Africa, Asia şi America Latină, se opun acestei idei, având în vedere legăturile lor cu Rusia sau teama că Occidentul ar putea folosi apoi împotriva liderilor acestor ţări astfel de mecanisme.

În aceste condiţii, alternativa sugerată de Kiev este lansarea unui tribunal cu participarea individuală a ţărilor dispuse să-l sprijine, sperând să reunească un număr cât mai mare de ţări.

Îndemnând la realism şi avertizând asupra pericolului de a ostiliza şi mai mult Rusia, ţări precum Marea Britanie sau Germania par să încline spre ideea unui “tribunal hibrid”, aflat sub jurisdicţie ucraineană, dar care să includă şi judecători internaţionali.

Şeful de cabinet al lui Zelenski nu agreează însă această variantă. Ea este “inacceptabilă pentru că nu avem garanţii că va pune capăt impunităţii” liderilor ruşi, spune Yermak. Kievul vrea un tribunal cu legitimitate internaţională şi nu o curte care să consolideze narativul “conflictului între state”, motivează apropiatul preşedintelui ucrainean.

În timp ce continuă să caute soluţii de creare a unui astfel de tribunal, Ucraina lucrează şi la strângerea de probe pentru judecarea responsabililor celor peste 70 de mii de crime de război pe care Kievul susţine că le-a înregistrat până în prezent.

Pentru a contribui la acest demers, participanţii la conferinţa desfăşurată la Liov au promis că înainte de vara care vine vor deschide un “Centru pentru investigarea crimelor agresiunii ruse”. Cu sediul la Haga, acest centru va avea sarcina de a analiza şi conserva elementele care ar putea fi considerate probe ale faptelor incriminate, dacă ele vor fi judecate vreodată.

Citește și : Liderul republicanilor din Senat, Mitch McConnell, a căzut şi a fost internat în spital

Din această mobilizare nu lipseşte nici societatea civilă. De pildă, organizaţia ne-guvernamentală “Justice Initiative Fund”, creată de scriitorul Stanislav Aseiev, fost deţinut politic de către separatiştii pro-ruşi din provincia ucraineană Doneţk, oferă recompense băneşti pentru informaţiile care ar ajuta la capturarea presupuşilor responsabili ruşi sau pro-ruşi pentru crime de război.

“Principala noastră sursă (de informaţii n. red.) este inamicul”, a explicat Aseiev presei. De pildă, “ni s-ar putea da adresa cuiva din Doneţk sau chiar să ni-l predea pe front”, exemplifică scriitorul, care colectează din “donaţii” bani ce fac posibile astfel de trădări în tabără rusă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rusia revendică distrugerea unor avioane de luptă Su-27 la baza de la Mirogorod în Ucraina

Rusia revendică distrugerea unor avioane de luptă Su-27 la baza de la Mirogorod în Ucraina Rusia a afirmat marţi că a distrus cinci avioane...

Orban îi sugerează lui Zelenski să accepte o încetare a focului; preşedintele ucrainean insistă asupra unei ‘păci juste’

Orban îi sugerează lui Zelenski să accepte o încetare a focului; preşedintele ucrainean insistă asupra unei 'păci juste' Premierul ungar Viktor Orban, care a efectuat...

Viktor Orban a ajuns la Kiev

Viktor Orban a ajuns la Kiev Prim-ministrul ungar Viktor Orban efectuează marţi prima sa vizită în Ucraina de la începutul invaziei ruse, în pofida tensiunilor...

Ministrul apărării din Ucraina va purta discuţii cu şeful Pentagonului

Ministrul apărării din Ucraina va purta discuţii cu şeful Pentagonului Ministrul apărării din Ucraina, Rustem Umerov, va purta discuţii, la Washington, cu secretarul apărării american,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.