X

Ucraina intenţionează să realizeze un al doilea schimb de prizonieri cu Rusia săptămâna viitoare

Ucraina intenţionează să realizeze un al doilea schimb de prizonieri masiv cu Rusia şi speră ca acesta să aibă loc săptămâna viitoare, a anunţat joi seară ministrul de externe ucrainean Vadim Prîstaiko, potrivit Reuters, scrie agerpres.

Moscova şi Kievul au făcut un prim schimb de prizonieri pe 7 septembrie, măsură salutată de Occident şi considerată un pas major către detensionarea relaţiilor ruso-ucrainene după anexarea Crimeei de Rusia, în 2014.

Citește și : Juncker: Este nevoie de continuarea discuțiilor privind granița dintre Irlanda și Irlanda de Nord

”Sper că foarte curând, mă refer la săptămâna viitoare, să avem un schimb (de prizonieri) pe scară şi mai mare”, a spus Prîstaiko într-o intervenţie la postul de televiziune ucrainean 1+1.

La 7 septembrie, două avioane care transportau 35 prizonieri ucraineni şi 35 prizonieri ruşi au aterizat pe aeroporturile din Moscova şi, respectiv, Kiev în cadrul unui schimb fără precedent între cele două ţări.

Regizorul ucrainean Oleg Senţov, care a fost ţinut în închisoare în Rusia, s-a aflat printre cei 35 de ucraineni care au fost transferaţi de la Moscova la Kiev. De asemenea, în acest schimb au fost incluşi cei 24 de marinari ucraineni deţinuţi în strâmtoarea Kerchi anul trecut.

Printre deţinuţii ruşi s-a aflat şi jurnalistul ucraineano-rus Kirill Vîşinski, directorul filialei ucrainene a agenţiei de presă Ria Novosti, arestat în 2018, judecat pentru “înaltă trădare” la Kiev şi care a fost eliberat condiţionat cu puţin timp înaintea schimbului de prizonieri.

Citește și : Atacatorul de la prefectura poliţiei din Paris se convertise la islam ‘în urmă cu 18 luni’

Tags: kievmoscovaprizonierirusiaucrainaVadim Pristaiko
Categorii: Diaspora