Ucraina modernizează reţelele pentru a importa gaz din România

Publicat:

Ucraina a semnat un contract cu Republica Moldova pentru modernizarea staţiilor de distribuire a gazelor astfel încât să efectueze importuri din România, pe fondul riscului întreruperii alimentării de către Rusia, anunţă compania Ukrtransgaz, potrivit mediafax.

O mare parte din exporturile de gaz rus spre Uniunea Europeană tranzitează reţele din Ucraina. Consumatorii ucraineni pot accesa pentru nevoi proprii gaz din fluxul rus care alimentează Europa. Dar acordul Rusia-Ucraina privind tranzitul gazelor spre Europa urmează să expire în ianuarie 2020, iar autorităţile de la Kiev se tem că Rusia ar putea opri alimentarea.


Citește și : Consecinţele unui Brexit fără acord, detaliate în documentele guvernului britanic scurse către presă

“Companiile Ukrtransgaz şi Moldovagaz (…) au stabilit soluţiile tehnice necesare pentru crearea de noi capacităţi de import în baza sistemului de gazoducte transbalcanic, pe direcţia sud-nord. Principalul obiectiv al cooperării este diversificarea reţelelor de alimentare a Ucrainei în cadrul acţiunilor de pregătire pentru perioada de toamnă-iarnă 2019/2020”, a transmis luni seară compania de stat din Ucraina într-un comunicat postat pe site-ul propriu.

“Este de aşteptat ca până la 1 ianuarie 2020 să fie realizată o capacitate constantă pentru importuri din România de 1,5 miliarde de metri cubi pe an, indiferent de volumul fluxului tranzitului de gaz rus pe teritoriul Ucrainei”, precizează Ukrtransgaz, subliniind că gazele vor fi importate prin conductele Razdelnaia-Ismail şi Şebelinka-Dnepropetrovsk-Krivoi Rog-Ismail.

Staţiile de distribuire a gazului din Grebeniki (Ucraina) şi Căuşeni (R.Moldova) vor fi modernizate şi vor permite schimbarea direcţiei fluxului.

“Pentru Ucraina şi Republica Moldova, acest proiect are o importanţă strategică (…)”, subliniază Ukrtransgaz.

Citește și : Coaliţia condusă de Merkel şi-a îndeplinit trei din cinci promisiuni (studiu)

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România Procesele tehnice și tehnologiile moderne utilizate în crearea monedelor comemorative au fost discutate...

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa Lhakpa Sherpa...

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte Consiliul Local al Barcelonei a aprobat majorarea taxei turistice de la 3,25 euro la 4...

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament În ziua ceremoniei de deschidere...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.