Ucraina mulţumeşte Londrei pentru tancurile Challenger ‘fantastice’ – VIDEO

Ministrul apărării ucrainean, Oleksii Reznikov, a mers marţi cu un tanc britanic Challenger 2, primul trimis ţării sale de Regatul Unit, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Londra a anunţat în ianuarie că va trimite în Ucraina 14 astfel de blindate, reaminteşte agenţia citată, menţionând că forţele ucrainene se pregătesc pentru o eventuală contraofensivă împotriva forţelor ruse invadatoare.

Citeşte şi: Fostul preşedinte taiwanez face o vizită în China: ‘Suntem chinezi cu toţii!’ – Black News

Reznikov a scris pe Twitter că primele tancuri din lotul respectiv au sosit în Ucraina şi că “a fost o plăcere să dau o tură cu primul Challenger 2 ucrainean” şi că “aceste maşini fantastice îşi vor începe în curând misiunile de luptă”. El a difuzat şi o filmare în care apare în unul din tancurile cu steagul galben-albastru al Ucrainei înşiruite în câmp deschis şi face un gest de aprobare cu degetele mari ridicate.

Ministrul ucrainean i-a mulţumit de asemenea omologului său britanic, Ben Wallace, în engleză. “Minunat, Ben. Este… ceva foarte bun. Mulţumesc mult Regatului Unit din partea Ucrainei”.

Citeşte şi: Primele tancuri britanice Challenger au sosit în Ucraina – Black News

Ministerul Apărării de la Berlin a anunţat luni că în Ucraina au ajuns şi 18 tancuri germane Leopard 2 şi 40 de vehicule de luptă pentru infanterie Marder.

Tags: Ben WallaceChallenger 2marea britanieucraina
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina