
The Times of Israel
Ucraina continuă să primească tot mai multe ajutoare – sub formă de asistenţă umanitară, armament, diverse facilităţi şi gratuităţi – pentru a-i permite să se apere de atacul masiv lansat împotriva sa de către Rusia, potrivit agerpres.
Astfel, ţările Uniunii Europene au început să livreze cantităţi “semnificative” de armament Ucrainei, au informat duminică mai mulţi responsabili europeni, citaţi de AFP.
Citește și: Numeroase bănci ruseşti, excluse din sistemul de plăţi SWIFT
S-au făcut livrări de armament încă de sâmbătă, iar altele vor fi făcute duminică. Ele sunt “semnificative şi vor permite ucrainenilor să se apere”, potrivit unui reprezentant european.
O reuniune prin videoconferinţă a miniştrilor afacerilor externe ai UE a fost convocată duminică la orele 17:00 GMT pentru a coordona iniţiativele europene, a menţionat şeful diplomaţiei europene Josep Borrell.
Borrell a precizat că, pentru livrările de armamente, precum şi pentru deciziile de închidere a spaţiilor aeriene, se acţionează deocamdată la nivel naţional.
Armamentul este extras din stocurile naţionale, dar livrările sunt coordonate. Până acum, 17 ţări europene au răspuns apelurilor ministrului de externe ucrainean Dmitro Kuleba, a spus el.
Toate ofertele statelor sunt comunicate NATO care le centralizează.
SUA a anunţat sâmbătă un nou ajutor militar pentru Ucraina în valoare de 350 de milioane de dolari şi va conţine mijloace militare defensive, a anunţat şeful diplomaţiei Antony Blinken.
Germania a încălcat un tabu şi a acceptat să livreze arme Ucrainei, punând astfel capăt politicii sale de interdicţie a oricărui export de arme letale în zone de conflict.
Berlinul a autorizat livrarea către Kiev a 1.000 de lansatoare de rachete antitanc, a 500 de rachete sol-aer Stinger şi a 9 obuziere. Germania a mai anunţat trimiterea către Ucraina a 14 vehicule blindate şi a circa 10.000 de tone de carburant.
Totodată, compania de căi ferate germane Deutsche Bahn (DB) a anunţat că permite, începând de duminică, oricărui refugiat cu paşaport sau document de identitate ucrainean să călătorească gratuit cu toate trenurile de mare distanţă din Polonia în Germania pentru “a le înlesni refugiaţilor continuarea călătoriei de la frontieră şi în interiorul Germaniei”.
Franţa a decis sâmbătă seara să livreze Ucrainei echipamente suplimentare de apărare, precum şi carburant.
Belgia a anunţat că va furniza 2.000 de mitraliere şi 3.800 de tone de carburant armatei ucrainene.
Ministerul Apărării din Ţările de Jos a expediat sâmbătă arme de precizie şi căşti. Într-o scrisoare către parlamentul olandez, ministerul a anunţat că va furniza “Ucrainei cât mai repede cu putinţă 200 de rachete antiaeriene Stinger”. Totodată, statul olandez a anunţat un ajutor umanitar în valoare de 20 de milioane de euro, care constă din alimente, apă şi medicamente pentru persoanele strămutate.
Danemarca va dona 2.700 de obuze antitanc Ucrainei, a anunţat duminică premierul Mette Frederiksen.
Şi Suedia va trimite ajutoare militare în Ucraina, între care 135.000 de raţii de mâncare pentru militari, 5.000 de căşti, 5.000 echipamente de protecţie şi 5.000 de arme antitanc, a transmis duminică premierul Magdalena Andersson.
Finlanda va trimite echipament defensiv Ucrainei, printre care 2.000 de veste antiglonţ, 2.000 de căşti, 100 de tărgi şi echipament pentru două puncte de urgenţă medicală, potrivit unei declaraţii a guvernului.
Şi Norvegia a anunţat că va trimite echipament militar neletal.
Republica Cehă, care aprobase deja trimiterea a 4.000 de obuze de artilerie către Kiev, a anunţat sâmbătă că va trimite în scurt timp Ucrainei un arsenal format din 30.000 de pistoale, 7.000 de puşti de asalt, 3.000 de mitraliere şi câteva zeci de puşti de precizie şi un milion de cartuşe, în valoare de 7,6 milioane de euro.
Portugalia va livra îndeosebi veste antiglonţ, căşti, ochelari de vedere nocturnă, grenade, muniţie de diferite calibre şi arme automate de tip G3.
Grecia a anunţat că va trimite “echipament defensiv” şi ajutor umanitar, fără să precizeze ce fel de material va fi expediat.
Italia a vărsat 110 de milioane de euro sub formă de ajutor guvernului ucrainean, “un semnal concret de solidaritate şi sprijin”, a anunţat duminică pe Twitter ministrul afacerilor externe Luigi Di Maio, fără alte precizări.
Spania va trimite 20 de tone de ajutoare pentru Ucraina, în special material medical şi echipamente defensive precum vestele antiglonţ.
Slovacia a anunţat duminică trimiterea de ajutor militar în Ucraina cât mai repede posibil şi primirea de refugiaţi ucraineni. Încă de sâmbătă, ministrul apărării slovac Jaroslav Nad anunţase că ţara sa va dona Ucrainei material militar în valoare de 2,6 milioane de euro.
Bulgaria va trimite ajutor umanitar şi militar, însă fără să precizeze natura acestui material. Agenţia de presă EFE aminteşte că Bulgaria are o importantă industrie de armament, atât publică, cât şi privată, moştenită din perioada comunistă, iar în ultimii ani a exportat un volum considerabil de armament, artilerie şi muniţii către ţări din Orientul Mijlociu.
Totodată, agenţia BTA a anunţat că guvernul bulgar a lansat un portal unic de informaţii pentru a-i ajuta pe cei care sosesc din Ucraina. Site-ul conţine informaţii complete despre condiţiile de intrare pe teritoriul bulgar şi instrucţiuni. O secţiune specială conţine informaţii despre procedura de obţinere a statutului de protecţie internaţională de către cetăţenii ucraineni care ajung în Bulgaria.
Citește și : Anonymous: Domnule Putin, te vei confrunta cu atacuri cibernetice fără precedent din toate colţurile lumii
Platforma are posibilitatea de a trimite semnale pentru asistenţă şi evacuare de cetăţeni şi procesează informaţii primite de la voluntari şi donatori. O secţiune specială a fost creată, cu măsuri privind restricţiile împotriva COVID-19. Site-ul are şi o secţiune de ştiri. Potrivit BTA, portalul unic de informaţii înfiinţat de guvernul bulgar este o premieră la nivelul Uniunii Europene.
În fine, Israel va trimite 100 de tone de material umanitar. Este vorba despre purificatoare de apă, material medical, medicamente, corturi, pături, saci de dormit şi alte materiale pentru civilii care nu se află în căminele lor, ci afară, în frig.