X

Ucraina propune Rusiei negocieri la Mariupol

Ucraina a propus miercuri Rusiei o “sesiune specială de negocieri” la Mariupol, oraşul-port asediat de la Marea Azov, pentru a salva “civili şi militari”, informează AFP, potrivit agerpres.

“Suntem pregătiţi să organizăm o sesiune specială de negocieri la Mariupol. Pentru a-i salva pe băieţii noştri, (batalionul) Azov, soldaţi, civili, copii, vii şi răniţi. Pe toată lumea”, a scris pe contul său de Twitter Mihailo Podoliak, consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Citeşte şi: Peste 450 de tone de alimente şi băuturi expirate au fost distruse la Kabul – Black News

“Suntem gata să venim oricând cu Mihailo Podoliak pentru aceste negocieri, de îndată ce primim confirmarea din partea rusă”, a declarat negociatorul-şef ucrainean David Arakhamia pe canalul său Telegram.

După săptămâni de lupte, Mariupol este pe punctul de a cădea în mâinile forţelor ruse, care şi-au intensificat atacurile, potrivit unuia din comandanţii militari ucraineni asediaţi în în uzina Azovstal din acest oraş-port.

“Inamicul ne depăşeşte numeric de zece ori”, a spus Serghii Volina de la Brigada 36 Infanterie Marină.

Citeşte şi: Rusia a testat cu succes noua rachetă balistică intercontinentală Sarmat – Black News

Potrivit preşedintelui Zelenski, soldaţii ucraineni asediaţi în Azovstal, ultima insulă a rezistenţei din acest oraş,”protejează cu preţul vieţii (…) în jur de o mie de civili, femei şi copii”.

Sviatoslav Palamar, adjunctul comandantului batalionului Azov, una dintre cele două formaţiuni ucrainene care încă rezistă în Mariupol, a subliniat, miercuri, într-un mesaj video pe Telegram, că situaţia este “critică” în fabrica atacată de forţele aeriene ruse cu “bombe super puternice”. El a cerut liderilor internaţionali să “salveze mai întâi” civilii din uzină.

Tags: AzovstalBrigada 36 Infanterie Marinămarea azovMariupolMihailo PodoliakrusiaSerghii VolinaSviatoslav PalamarucrainaVolodimir Zelenski
Categorii: Război in Ucraina