Ucraina salută votarea de către China a unei rezoluţii ONU ce menţionează ‘agresiunea’ rusă

Publicat:

Parlamentul ucrainean (Rada Supremă) şi ambasadorul Ucrainei la ONU au salutat marţi votul favorabil al Chinei pentru o rezoluţie a ONU care menţionează “agresiunea” rusă contra Ucrainei, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres

O responsabilă a parlamentului de la Kiev, Irina Konstankevici, a declarat că în favoarea rezoluţiei au votat şi alte state considerate prietene ale Rusiei, precum Kazahstan, Armenia, India sau Brazilia. Împotriva textului au votat aliaţi tradiţionali ai Rusiei, cum ar fi Belarus, Coreea de Nord, Nicaragua şi Siria.


Citește și : Benny Gantz spune că nu s-au înregistrat progrese asupra pachetului de revizuire judiciară

Rusia a “eşuat în încercarea de a elimina menţiunea cu privire la agresiunea rusă împotriva Ucrainei”, a scris pe Twitter ambasadorul Ucrainei pe lângă ONU, Sergii Kisliţia.

Rezoluţia, promovată de state occidentale, nu era însă axată pe războiul ruso-ucrainean, subiectul său fiind cooperarea între ONU şi Consiliul Europei. Un paragraf din text face astfel referire la “provocările fără precedent cu care se confruntă în prezent Europa după agresiunea Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, şi anterior împotriva Georgiei, precum şi în urma încetării apartenenţei Federaţiei Ruse la Consiliul Europei”.

Citește și : Premierul Japoniei va efectua o vizită de două zile în Coreea de Sud

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Două treimi din instalațiile energetice avariate de ruși au fost repuse în funcțiune la Kiev

Două treimi din instalațiile energetice avariate de ruși au fost repuse în funcțiune la Kiev Kievul a reușit să restabilească două treimi din capacitatea sa...

S-a stins din viață Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar”

S-a stins din viață Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar” Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar”, care...

România a început să exporte gaze naturale în Ucraina de la 1 iulie

România a început să exporte gaze naturale în Ucraina de la 1 iulie România a început să exporte gaze naturale în Ucraina de la 1...

Ucraina nu poate să oprească avansarea trupelor ruse. Zelenski dă vina pe Occident

Ucraina nu poate să oprească avansarea trupelor ruse. Zelenski dă vina pe Occident În ciuda înțelegerilor de securitate și ale pachetelor de ajutor militar promise...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.