Ucraina : Separatiştii proruşi sărbătoresc 73 de ani de la victoria URSS împotriva Germaniei naziste în Doneţk

Publicat:

Separatiştii proruşi din estul Ucrainei au sărbătorit miercuri 73 de ani de la victoria URSS împotriva Germaniei naziste printr-o defilare în fieful lor din Doneţk, arătându-şi armamentul greu câtorva zeci de mii de persoane, relatează AFP, potrivit news.ro .

Aproximativ 45 de echipamente militare – inclusiv tancuri sau sisteme de lansatoare de rachete multiple – au participat la această defilare, a constatat o jurnalistă AFP.


Citește și : Trump ameninţă iar presa americană cu ridicarea acreditărilor la Casa Albă

Peste 30.000 de persoane au asistat la defilare, potrivit unei numărători AFP.

Această etalare a forţei militare de către rebeli, aflaţi în conflict de peste trei ani cu forţe guvernamentale ucrainene, contravine acordului de pace din 2015, care interzice prezenţa de armament greu de o parte şi de alta a liniei de demarcaţie.

”Noi nu ne-am crescut numărul armelor. Nu există material nou” faţă de anii precedenţi, a declarat pentru AFP un reprezentant militar al ”republicii populare Doneţk” (DNR) – autoproclamate -, Aleksandr Voronin, adăugând că toate aceste arme sunt ”trofee”.

Locuitorii regiunilor separatiste din estul Ucrainei trebuie, ca acum 73 de ani, ”să-şi apere ţara cu armele” şi ”să protejeze lumea rusă de naţionalişti ucraineni”, a declarat înainte de paradă liderul DNR Aleksandr Zaharcenko.

La Kiev, unde sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial este sărbătorit pe 8 mai, aproximativ 10.000 de persoane au defilat cu portrete ale unor apropiaţi ucişi în timpul războiului.

Paisprezece participanţi au fost arestaţi din cauză că au ”purtat simboluri ale regimului comunist totalitar”, portrivit poliţiei.

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a subliniat, într-un discurs, că ”Uniunea Sovietică a lui Stalin a fost aliata Germaniei lui Hitler în primii doi ani de război” şi a acuzat Rusia că ”duce lumea către un al Treilea Război Mondial”.

Relaţiile între Moscova şi Kiev sunt extrem de tensionate după anexarea de către Rusia a Peninsulei ucrainene Crimeea, urmată în aprilie 2014 de un război în estul proprus al ţării, soldat cu peste 10.000 de morţi.

Citește și : Norvegia regretă decizia lui Trump de a retrage SUA din acordul nuclear cu Iranul

Ucraina şi Occidentul acuză Rusia că-i susţine militar pe rebeli, ceea ce Moscova dezminte.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești În anul 2023, Moldova a exportat în total...

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.