
Ucraina și România au început negocierile pentru un acord bilateral privind garanțiile de securitate, a anunţat Biroul președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski.
“Partea ucraineană, cu participarea șefului Biroului președintelui Ucrainei, Andri Ermak, a început negocierile bilaterale cu secretarul de stat al Ministerului de Externe al României, Iulian Fota, în vederea încheierii unui acord bilateral de securitate” – se arată într-un comunicat publicat pe site-ul Biroului preşedintelui ucrainean preluat de Rador Radio România, potrivit stiripesurse.ro.
Citește și: Congresul PPE are loc la București înaintea alegerilor europarlamentare
Se subliniază că negocierile “au marcat ridicarea relațiilor bilaterale la nivel de parteneriat strategic”.
Pe 12 ianuarie, Volodimir Zelenski și premierul britanic Rishi Sunak au semnat un acord bilateral de securitate, Londra devenind primul dintre partenerii occidentali ai Ucrainei care a încheiat acest tip de acord.
Amintim că, în luna iulie, în marginea summitului NATO de la Vilnius, Grupul celor Șapte a adoptat o declarație privind garanțiile de securitate pe termen lung pentru Ucraina.
Citește și: Papa Francisc a refuzat o donaţie substanţială de la o mare companie din domeniul apărării
Apoi și alte țări s-au alăturat acestei declarații. Documentul afirmă, în special, că Kievul ar trebui să primească un potențial militar semnificativ.
Secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, a numit această decizie ca fiind greşită și potențial foarte periculoasă.
This post was last modified on 14/01/2024 20:55 20:55