X

Ucraina şi Rusia anunţă efectuarea unui nou schimb de prizonieri de război

Autorităţile din Ucraina şi Rusia au anunţat, marţi, efectuarea unui nou schimb de prizonieri de război, implicând în total aproximativ 220 de persoane de ambele părţi, conform presei ucrainene şi ruse, informează mediafax.

Andrii Iermak, secretarul Cancelariei prezidenţiale din Ucraina, a anunţat că Rusia a eliberat 130 de prizonieri ucraineni, 126 de bărbaţi şi patru femei, conform preseri de la Kiev, citată de cotidianul Le Monde. Printre prizonierii ucraineni repatriaţi se numără zeci de militari care au participat la luptele din Mariupol şi de la Complexul Azovstal.

Citește și : Biden: Trebuie să cunoaştem istoria americană, ‘binele, dar şi răul’

Kievul a anunţat că a eliberat 90 de militari ruşi care erau prizonieri, iar informaţia a fost confirmată de Ministerul rus al Apărării.

“Militarii ruşi eliberaţi vor fi transferaţi la Moscova cu avioane ale Forţelor Aerospaţiale ruse şi vor beneficia de tratatement şi reabilitare în instituţii medicale ale Ministerului Apărării”, a transmis instituţia de la Moscova, potrivit agenţiei Interfax.

Precedentul schimb de prizonieri între Kiev şi Moscova avusese loc la jumătatea lunii februarie şi implicase 101 militari ucraineni şi 101 militari ruşi.

Citește și : Taiwanul avertizează cu privire la ‘intrarea bruscă’ a armatei chineze în apropierea insulei

Tags: AzovstalkievMariupolrusiaucraina
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina