X

Ucraina, SUA, Polonia şi Lituania vor desfăşura un exerciţiu militar de anvergură în a doua jumătate a lunii iulie

Ucraina, SUA, Polonia şi Lituania vor desfăşura un exerciţiu militar de anvergură în partea de vest a Ucrainei în a doua jumătate a lunii iulie, a anunţat luni armata ucraineană, aceasta fiind a doua serie de aplicaţii militare la care Ucraina participă în interval de o lună împreună cu state partenere, relatează Reuters, potrivit agerpres

La programul de aplicaţii ce va implica forţele terestre, denumit ”Three Swords-2021” (Trei Săbii-2021), vor participa peste 1.200 de militari şi mai mult de 200 de vehicule de luptă. Exerciţiul se va desfăşura în perioada 17-30 iulie în poligonul militar Iavoriv din regiunea Lvov.

Citește și : Putin aprobă noua Strategie de Securitate Naţională a Rusiei

”Three Swords-2021 creează condiţiile favorabile pentru pregătirea şi coordonarea efectivă a unităţilor din statele partenere, cu scopul creşterii calităţii şi a nivelului capabilităţilor de luptă”, afirmă într-o declaraţie armata ucraineană.

Ucraina şi SUA au început săptămâna trecută în Marea Neagră exerciţiul naval ”Sea Breeze-2021”, la care participă în total peste 30 de state, exerciţiu desfăşurat în pofida apelurilor Rusiei de a fi anulat. În replică, Rusia a efectuat la rândul ei o serie de exerciţii de trageri ce au implicat Flota de la Marea Neagră şi sistemele antiaeriene instalate în Crimeea.

Citește și : Tadjikistan decretează vaccinarea obligatorie pentru toate persoanele de peste 18 ani

 

Tags: IavorivLituaniaPoloniaSUAucraina
Categorii: Diaspora