Ucraina va cumpăra 1,8 milioane de doze din vaccinul chinezesc Sinovac

Publicat:

Ucraina a semnat un contract pentru achiziţionarea a 1,8 milioane de doze din vaccinul împotriva COVID-19 produs de compania chineză Sinovac, a anunţat miercuri administraţia prezidenţială de la Kiev, care aşteaptă ca dozele să ajungă în ţară ”cât mai curând posibil”, potrivit Reuters, scrie agerpres.

”Am desfăşurat negocieri active, timp de mai multe luni şi am obţinut un rezultat concret”, a transmis preşedintele Volodimir Zelenski.


Citește și : Preşedintele Algeriei s-a întors acasă după ce a fost tratat de COVID în Germania

Potrivit premierului ucrainean Denis Şmigal, primele doze din vaccinul chinezesc ar putea sosi în februarie, în timp ce prima livrare de vaccinuri din schema globală COVAX ar putea ajunge în Ucraina în martie.

O doză de vaccin Sinovac va costa circa 18 dolari, a mai precizat administraţia prezidenţială de la Kiev, menţionând că acest vaccin va fi achiziţionat separat de cele din programul COVAX.

Ucraina, ţară cu circa 40 de milioane de locuitori, se confruntă din septembrie cu o creştere semnificativă a numărului cazurilor de COVID-19, care au ajuns de la începutul pandemiei la 1.045.348, din care 18.324 de decese. După mai multe lockdown-uri, guvernul de la Kiev a anunţat că începând din ianuarie va înăspri restricţiile antiepidemice, urmând să închidă şcolile, restaurantele, cafenelele, sălile de fitness şi centrele de recreere.

Citește și : America Latină şi Caraibele, a doua regiune din lume care înregistrează 500.000 de morţi

Compania chineză Sinovac este în curs de definitivare a datelor rezultate în urma testelor clinice pentru vaccinul său efectuate şi în alte ţări, printre care Indonezia, Chile, Turcia şi Brazilia, în aceasta din urmă fiind raportată o eficacitate a vaccinului cuprinsă între 50% şi 90%. Doi medici turci au declarat săptămâna aceasta agenţiei Reuters că ar putea fi nevoie de încă cel puţin două săptămâni pentru a trage o concluzie asupra testelor clinice.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.