X

Ucraina va trimite din nou nave militare prin Strâmtoarea Kerci, cu reprezentanți ai NATO și OSCE la bord

Oleksandr Turcinov, secretar al Consiliului Național pentru securitate şi apărare de la Kiev, a declarat că Ucraina va trimite din nou nave militare prin Strâmtoarea Kerci, dintre Marea Neagră și Marea Azov, însă de această dată la bordul navelor vor fi oficiali ai unor organizații internaționale, scrie mediafax.

Navele militare ucrainene vor face această încercare să ajungă din Marea Neagră în Marea Azov în pofida incidentului din 25 noiembrie, atunci când trei nave ucrainene au fost capturate de forțele ruse în zona Strâmtorii Kerci, informează agenția UNIAN.

Citește și : Donald Trump apără retragerea trupelor americane din Siria: Este ‘timpul ca alţii să lupte’

“Dacă ne oprim și ne retragem, Rusia își va îndeplini obiectivul de a confisca Marea Azov, prezentând restului lumii noile frontiere maritime auto-definite în Marea Neagră, legalizând în fapt ocupația Crimeei”, a declarat oficialul ucrainean pentru biroul local al BBC.

Pe de altă parte, Maria Zakharova, purtătoarea de cuvânt a MAE rus, a declarat că intenția Ucrainei de a trimite din nou nave militare în Marea Azov reprezintă o “provocare”.

Citește și : UE: Acord pentru protecţia împotriva practicilor comerciale neloiale

Tags: marea azovmarea neagraNATOnave militareOleksandr TurcinovOSCEstrâmtoarea Kerciucraina
Categorii: Diaspora