Ucraina vrea 300 de tancuri occidentale, 500 de vehicule blindate și 700 de sisteme de artilerie pentru a recuceri teritoriul pierdut

Publicat:

Evgheni Prigojin, șeful grupului de mercenari pro-rus Wagner, îi laudă pe soldații ucraineni: “Avem multe de învățat de la ei”, scrie LA RAZON, potrivit RADOR.

Boris Johnson, când era prim-ministru al Regatului Unit, a spus următoarea propoziție, în urmă cu doar doi ani: “Vechile concepte de a purta mari bătălii în Europa cu un număr mare de tancuri s-au încheiat”. Realitatea este că războiul din Ucraina a arătat că o astfel de afirmație nu poate fi mai greșită. Mai ales astăzi, când 50 de țări se întâlnesc la Ramstein, Germania, în cadrul Grupului de Contact, pentru a-l presa pe cancelarul Olaf Scholz să autorizeze expedierea în Ucraina a tancurilor Leopard 2, una dintre cele mai sofisticate arme din lume. Pe fundal, teama de o ofensivă terestră majoră a Rusiei la începutul primăverii sau chiar mai devreme, pentru prima aniversare a invaziei, care va fi pe 24 februarie.


Citeşte şi: Mărturiile unui preot care susține că a ajuns în iad: ‘E atât de rău pe cât îți imaginezi’

În acest context, Guvernul Statelor Unite a anunțat joi un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina în valoare de 2,5 miliarde de dolari, care include transferul vehiculelor blindate Stryker. Tancurile M1 Abrams nu apar în acest ajutor. Germania a cerut Washingtonului ca înainte să aprobe transportul tancurilor Leopard 2, SUA să trimită tancurile sale puternice M1 Abrams. Pentagonul a spus deja că nu dorește să exporte acest tanc în Ucraina pentru că este foarte complicat de transportat și din cauza consumului mare de combustibil.

Și ce cere Ucraina? Ea are nevoie, mai presus de toate, de armament greu, în special tancuri, dar și de un sistem de apărare antirachetă cu rază mai lungă de acţiune. Recent, autoritățile guvernului lui Volodimir Zelenski au întocmit o listă cu principalele arme de care au nevoie pentru a recupera teritoriul pierdut de trupele ruse. Este vorba despre 300 de tancuri occidentale, 500 de vehicule blindate și cel puțin 700 de sisteme de artilerie noi.

Ministrul Apărării, Oleksii Reznikov, a postat vineri pe Twitter trei priorități pentru Ucraina la reuniunea Grupului de Contact de la Ramstein: mai multe sisteme de apărare aeriană; mai multe arme pentru operațiuni ofensive (tancuri, obuziere, muniție) și provizii de muniție plus service și reparații de arme.

După cum scrie Valeri Zaluzhnîi, comandantul șef al forțelor armate ucrainene și membru al Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, în ziarul “Kyiv Post”, “pregătirea pentru o campanie ofensivă necesită ca Ucraina să stabilească unul sau mai multe grupuri de forțe operaționale care sunt formate din 10 până la 20 de brigăzi de armament combinat”. Pentru realizarea acestei operațiuni este nevoie de înlocuirea principalelor tipuri de armament disponibile în Ucraina cu echipamente moderne furnizate de partenerii occidentali.

Experții subliniază că cheia războiului tactic nu este atât numărul de soldați ai Rusiei și mai multă armament decât cel al Ucrainei, ci gama operațională maximă de active distructive. Pentru forțele armate ruse, raza de acțiune a rachetelor sale de croazieră este de până la 2.000 de kilometri, în timp ce pentru forțele ucrainene raza maximă de acțiune este de doar 100 de kilometri furnizate de sistemele sale de rachete balistice învechite cu rază scurtă.

Și ce este pregătită NATO să dea Ucrainei în acest moment? Ideea pare să fie că mai multe țări ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord vor crea o coaliție pentru a dona o brigadă cu tancurile lor Leopard 2A4 (în prezent 16 țări au acest tanc german), precum și o sută de vehicule blindate Bradley și Marder.

Citeşte şi: Un tânăr a fost mutilat în urma intervenţiei poliţiei în timpul manifestaţiei desfăşurate joi la Paris – Black News

Încorporarea treptată a sistemelor de arme occidentale, asigură în “Asian Times” dl. Frank Ledwidge, profesor de strategie și drept militar la Universitatea din Portsmouth, “va permite Ucrainei să intre mai eficient în NATO”, deși adaugă că “este puțin probabil ca Ucraina să se alăture NATO” ca membru cu drepturi depline în mulți ani, “armata sa va arăta foarte mult ca o forță NATO”.

Armele vor fi decisive în Ucraina, ca în orice război, dar și voința și hotărârea cu care luptă militarii. Aceasta este ideea lansată de șeful forței mercenare Wagner, Evgheni Prigojin, prieten și aliat al lui Vladimir Putin. El a declarat joi că soldații din armata sa privată ar putea “învăța” de la armata ucraineană. “Armata ucraineană lucrează clar și armonios. Avem multe de învățat de la ei [ucraineni – n.tr.]”, a spus el într-o declarație publicată de serviciul său de presă.

Articol de Alberto Tejedor

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zelenski îşi va prezenta ‘planul de victorie’ la reuniunea de la Ramstein, pe 12 octombrie

Zelenski îşi va prezenta 'planul de victorie' la reuniunea de la Ramstein, pe 12 octombrie Ucraina îşi va prezenta "planul de victorie" la o reuniune...

Şeful securităţii de la centrala nucleară Zaporojie, ucis într-un atentat cu maşină – capcană. El era considerat colaborator al forţelor ruse

Şeful securităţii de la centrala nucleară Zaporojie, ucis într-un atentat cu maşină - capcană. El era considerat colaborator al forţelor ruse Explozia unei maşini în...

De ce SUA nu sunt de acord ca România și Polonia să doboare dronele rusești vizând teritoriul Ucrainei. Explicația Pentagonului

De ce SUA nu sunt de acord ca România și Polonia să doboare dronele rusești vizând teritoriul Ucrainei. Explicația Pentagonului Washingtonul a răspuns joi solicitării...

Ucraina e tot mai deschisă față de ideea cedării unor teritorii Rusiei. Ultima înfrângere de pe front complică și mai mult lucrurile

Ucraina e tot mai deschisă față de ideea cedării unor teritorii Rusiei. Ultima înfrângere de pe front complică și mai mult lucrurile După înfrângerile suferite...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.