X

Ucrainenii evacuează 26 de sate din regiunea Harkov

Ucrainenii evacuează 26 de sate din regiunea Harkov

Autoritățile ucrainene au ordonat, marți, evacuarea a 26 de sate din regiunea Harkov,  din nord-estul țării, din cauza atacurilor repetate ale armatei ruse de invazie. „Având în vedere situația, procedăm la o evacuare obligatorie a populației (…) din districtul Kupiansk” – a anunţat, pe rețelele de socializare, guvernatorul regional Oleg Sinegubov, citat de agenţiile internaţionale de presă.

Citește și Regiuni ruse, din nou atacate cu drone. Armata ucraineană a publicat o imagine cu unul din avioanele ruse distruse

Măsura ar viza peste trei mii de persoane, inclusiv 279 de copii. Ruşii lovesc districtul Kupiansk de luni în şir, fără să fi reuşit să spargă apărarea ucraineană. Întreaga zonă fusese ocupată la începutul invaziei ordonate în februarie 2022 de preşedintele rus, Vladimir Putin, dar un atac fulger al ucrainenilor a eliberat regiunea în septembrie același an, obligând trupele Moscovei la o retragere umilitoare.

Regiunea Harkov, unde se află Kupianskul, se învecinează cu Rusia, iar reşedinţa sa omonimă este al doilea oraș ca mărime din Ucraina, după capitala Kiev.

Tags: regiunea HarkovUcrainenii evacuează 26 de sate
Categorii: Război in UcrainaȘtirile zilei