Ucrainenii învață tehnici de deminare de la experți din Cambodgia

O echipă de ucraineni a învățat tehnici de deminare în Cambodgia, una dintre cele mai minate țări din lume după decenii de război civil, potrivit Reuters , informează mediafax.

Oficialii ucraineni au estimat că ar putea dura cel puțin un deceniu pentru a elimina toate minele și explozibilii de pe propriul teritoriu și din apele teritoriale, odată ce războiul cu Rusia se va încheia.

Citește și :  Croaţia investighează dispariţia unui yaht aparţinând oligarhului uzbek Alişer Usmanov

Experții de la Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență din Ucraina au lucrat cu personalul de la Centrul Cambodgian de Luptă împotriva Minelor (CMAC), încercând detonări controlate de la distanță, precum și lucrând cu detectoare de mine și câini de urmărire.

„Este o pregătire foarte utilă”, a declarat Arseniy Diadchenko, care face parte din echipa ucraineană.

Echipa cambodgiană intenționează să trimită experți în Polonia pentru a continua pregătirea cu ucrainenii.

„Situația de acolo este diferită, de aceea vom continua acest antrenament în Europa, în care ei pot aplica aceste echipamente și tehnologii într-o situație reală”, a declarat directorul adjunct al CMAC, Oum Phumro.

Citește și : Ruşii şi-au triplat achiziţiile imobiliare în Turcia, până la un nivel record în 2022

Tags: Arseniy DiadchenkoCMACOum PhumroPoloniarazboiucraina
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina