X

UE a ajuns la mâna Chinei! Nu poate combate dezinformarea venită din Asia

Serviciul European de Acţiune Externă (SEAE) nu are nici resursele, nici autoritatea pentru a contracara eficient atacurile hibride din partea Chinei, a declarat luni şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, potrivit politico.eu. şi  agerpres.

Serviciul diplomatic european duce lipsă de resursele ”necesare” pentru a combate campaniile chineze de influenţare a politicii europene, a spus Borrell în faţa membrilor comisiei speciale europarlamentare privind interferenţa străină.

Citeşte şi: Americanii cer Riadului SĂ DESFIINŢEZE brigada care l-a omorât pe Khashoggi

El a menţionat că blocul comunitar a fost sub o presiune permanentă anul trecut din partea ţărilor care distorsionează adevărul şi răspândesc dezinformarea în scopul unor interese politice.

Referitor la campaniile de dezinformare ruse, şeful diplomaţiei UE a explicat că Europa nu are ”capacitatea de a produce masiv informaţii care să prezinte opiniile noastre”.

Citeşte şi: China vrea să-şi vaccineze 40% din populaţie până la sfârşitul lui iulie

UE şi-a intensificat eforturile pentru a dezvălui campaniile de dezinformare făcute de Moscova, dar ”dispune de foarte puţine resurse pentru a studia dezinformarea dinspre China”, a adăugat demnitarul european.

Atacurile hibride ”ţintesc valorile noastre democratice, spaţiul nostru informaţional şi chiar infrastructura noastră, infrastructura noastră esenţială”, a subliniat Josep Borrell, care a calificat criza sanitară mondială drept ”un adevărat poligon de teste pentru noile tactici hibride”.

Tags: ChinaJosep BorrellServiciul European de Acţiune Externă (SEAE)
Categorii: Diaspora