X

UE a ajuns la un acord privind înăsprirea vizelor pentru cetățenii țărilor care nu primesc migranți

Negociatorii Uniunii Europene au convenit miercuri asupra unor noi reguli privind procesarea vizelor în baza cărora ţările care refuză să primească înapoi migranţi care trăiesc ilegal în UE pot întâmpina dificultăţi când cetăţenii lor aplică pentru vize, transmite dpa, potrivit agerpres.

Conform mecanismului convenit miercuri de reprezentanţi ai Parlamentului European şi ai statelor membre, în cazul în care Comisia Europeană stabileşte că o anumită ţară nu cooperează în ce priveşte readmiterea migranţilor, poate propune înăsprirea condiţiilor de acordare a vizei pentru cetăţenii acesteia, adică o prelungire a termenului de procesare a cererilor, proceduri mai complexe, costuri mai mari sau restricţii mai mari în ce priveşte perioada în care vizitatorii pot rămâne în UE.

Citește și: Mii de francezi au manifestat împotriva antisemitismului

Măsura face parte dintr-un pachet care urmăreşte simplificarea şi accelerarea procedurii de solicitare şi acordare a vizelor, precum şi întărirea garanţiilor de securitate.

În baza noilor prevederi, termenul de depunere a cererii de viză este extins la până la şase luni înainte de data planificată a vizitei, iar cei care călătoresc frecvent în UE vor putea solicita viză cu intrări multiple şi valabilitate până la 5 ani.

Citește și: Havana dezminte că ar avea o ‘armată’ în Venezuela

Totodată, taxa de viză pentru spaţiul Schengen va creşte cu o treime, ajungând la 80 de euro (de la 60 în prezent), menţionează un comunicat al CE.

Acordul în acest sens mai trebuie aprobat oficial de statele membre şi legislatorii UE, ceea ce ar urma să fie o simplă formalitate.

Tags: Comisia Europeană (CE)migrantiParlamentul European (PE)spatiul SchengenUniunea Europeană (UE)vize
Categorii: Diaspora