UE va acorda un nou ajutor de 20 de milioane de euro pentru Iordania

Publicat:

Şefa diplomaţiei europene Federica Mogherini a anunţat duminică un nou ajutor de 20 de milioane de euro pentru Iordania, la câteva zile după o amplă manifestaţie populară de protest care a zguduit regatul timp de o săptămână, relatează AFP, potrivit agerpres.

Uniunea Europeană “vrea să susţină Iordania prin toate mijloacele posibile, în special economice şi financiare”, a spus Mogherini într-o conferinţă de presă la Amman.


Citește și : Donald Trump a ajuns la Singapore cu două zile înainte de summitul cu Kim Jong Un

Ea a semnat un acord pentru un ajutor de 20 de milioane de euro, “destinat să sprijine proiecte în favoarea celor mai vulnerabile categorii ale societăţii”.

Banca Mondială vorbeşte despre “o perspectivă slabă de creştere” în 2018 în Iordania, unde 18,5% din populaţie este în şomaj, iar 20% trăieşte la limita sărăciei. Iordania găzduieşte sute de mii de refugiaţi sirieni care au fugit de războiul din ţara lor.

Această ţară care se învecinează cu Siria, Israel, Teritoriile Palestiniene şi Iran s-a angajat faţă de Fondul Monetar Internaţional (FMI) să deruleze reforme structurale în schimbul unui împrumut de sute de milioane de euro pentru a sprijini economia.

Iordania a fost zguduită timp de o săptămână de ample manifestaţii împotriva creşterilor repetate de preţuri şi a unui proiect de lege care măreşte taxele pe venit.

Citește și : G7: „Cooperarea internaţională nu poate depinde de furii”, precizează Palatul Elysée

UE sprijină Iordania în diferite sectoare de activitate – în special hidraulic, energetic şi umanitar -, pentru o sumă totală de un miliard de euro începând din 2016, a precizat Mogherini, insistând asupra rolului ‘vital’ al Iordaniei în regiune.

Legată de UE printr-un acord de asociere din 2002, Iordania beneficiază de la sfârşitul lui 2010 de un “statut avansat”, ceea ce deschidere calea în special pentru avantaje comerciale suplimentare.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.