UE acuză Rusia şi China de campanii de dezinformare cu privire la COVID-19

Publicat:

Bruxellesul acuză Rusia şi China că au desfăşurat campanii de dezinformare în timpul pandemiei de coronavirus pentru a încerca să “submineze” democraţiile, potrivit unui document consultat marţi de AFP, potrivit agerpres.

“Unele ţări terţe, în special Rusia şi China, s-au angajat în campanii de dezinformare cu privire la COVID-19 în UE şi pe plan mondial, încercând să submineze dezbaterea democratică, să exacerbeze polarizarea societăţii şi să-şi amelioreze propria imagine”, indică acest document.


Citește și : Extrema-deaptă germană ‘îi închide gura’ ministrului de interne la Curtea Constituţională

Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell şi vicepreşedinta Comisiei Europene responsabilă pentru valori şi transparenţă, Vera Jourova, urmează să facă publică miercuri o strategie cu scopul combaterii dezinformării legate de pandemie.

“Trebuie să alocăm mai multe resurse luptei împotriva dezinformării”, a susţinut Borrell marţi. “Dacă vreţi să facem ceva, trebuie să-i alocăm resurse”, s-a adresat el statelor membre, angajate într-o dificilă negociere pentru bugetul european.

Josep Borrell a mai pledat pentru o abordare mai puţin naivă de către UE a relaţiei sale cu Beijingul.

El a avut o convorbire în cadrul unei videoconferinţe cu şeful diplomaţiei chineze Wang Yi pentru a pregăti un summit UE-China, au indicat serviciile sale.

Nicio dată nu a fost totuşi anunţată la finalul acestei discuţii. Summitul respectiv ar urma să-i reunească pe preşedinţii instituţiilor europene şi pe premierul chinez Li Keqiang. El se va desfăşura în sistem de videoconferinţă şi este prevăzut să aibă loc până la sfârşitul lunii iunie, dacă liderii chinezi îşi dau acordul, conform unei surse europene.

Uniunea Europeană a adoptat în martie 2019 o strategie faţă de China, considerată în acelaşi timp partener şi rival.

“În urmă cu câteva săptămâni, într-un dialog cu presa franceză, am spus că Europa a fost prea naivă în relaţiile sale cu China”, a declarat Borrell după această discuţie.

“Cred că trebuie să construim relaţii realiste cu China, cu scopul de a ne apăra valorile şi interesele”, a adăugat el.

“UE are nevoie de China pentru a-şi apăra priorităţile în incintele internaţionale, în special lupta împotriva încălzirii globale. Dar în acelaşi timp, ea trebuie să-şi apere normele şi regulile pentru a evita ca China să le redefinească în felul său”, a explicat un diplomat european.

Citește și : Polonia se opune relocării imigranţilor ilegali

“UE este mult mai puţin naivă în prezent, dar are o problemă de strategie cu privire la investiţii faţă de China, căci Beijingul joacă pentru a-i diviza statele membre cu investiţiile sale”, a subliniat acesta.

Relaţia s-a complicat din cauza presiunii crescânde a Chinei asupra Hong Kong-ului şi a campaniilor de dezinformare desfăşurate de Beijing după apariţia COVID-19 în China.

Ameninţarea virusului este motivul oficial invocat pentru amânarea unui summit între liderii celor 27 state membre ale UE şi preşedintele Xi Jinping, care era prevăzut să aibă loc în septembrie la Leipzig, în Germania.

Josep Borrell susţine că a reiterat preocuparea europenilor pentru situaţia din Hong Kong. Premierul chinez i-a dat asigurări, dar nu a făcut nicio concesie şi a reafirmat că noua lege cu privire la securitate naţională în Hong Kong este necesară.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.