UE adaugă oligarhi ruşi şi pe purtătorul de cuvânt al Kremlinului pe lista neagră a sancţiunilor

Publicat:

Uniunea Europeană l-a adăugat luni pe purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin şi pe mai mulţi oligarhi pe lista sa neagră a personalităţilor sancţionate cu îngheţarea activelor şi interdicţii de călătorie din cauza sprijinului lor pentru războiul purtat de Moscova împotriva Ucrainei, potrivit agerpres.

Şase oligarhi, mai multe personalităţi apropiate preşedintelui rus, inclusiv purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov, şi o duzină de jurnalişti se află pe lista cu 26 de nume aprobată de statele membre şi publicată luni în Jurnalul Oficial al UE. Vladimir Putin şi ministrul său de externe, Serghei Lavrov, au fost incluşi pe listă vinerea trecută, aminteşte AFP.


Citește și: Stoltenberg: NATO este de acord să continue să se coordoneze cu guvernele occidentale în privinţa Ucrainei

Pe listă figurează oligarhi şi oameni de afaceri activi în sectoarele petrolier, bancar şi financiar, precum şi membri ai guvernului, militari de rang înalt şi ”propagandişti care au contribuit la răspândirea propagandei antiucrainene”, a precizat UE a precizat într-un comunicat, citat de Reuters.

Printre persoanele incluse pe listă se numără Igor Sechin, patronul companiei petroliere de stat ruseşti Rosneft, şi directorul general al gigantului energetic Transneft, Nikolai Tokarev.

Oligarhii Alişer Usmanov, Petr Aven şi Alexander Ponomarenko şi bancherul Mihail Fridman figurează, de asemenea, pe lista de sancţiuni.

Citește și: Cavusoglu: Turcia interzice accesul în Bosfor şi Dardanele a navelor de război

Aceasta conţine şi numele vicepremierului rus Dmitri Cernîşenko, alţi membri ai guvernului rus şi jurnalişti de top.

Măsurile restrictive includ interdicţii de călătorie, îngheţarea activelor şi interdicţia de a pune fonduri la dispoziţia persoanelor incluse pe listă.

Această serie de sancţiuni a afectat, de asemenea, compania de asigurări pentru industria gazelor naturale SOGAZ.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.