UE alocă 1 miliard de euro pentru a facilita accesul tinerilor agricultori la credite

Publicat:

Comisia Europeană şi Banca Europeană de Investiţii (BEI) au lansat luni un program comun pentru finanţarea de împrumuturi pentru tineri agricultori, în valoare de 1 miliard de euro, potrivit unui comunicat al executivului european, informează AFP, potrivit Agerpres.

Acest program, finanţat în totalitate de BEI, ar urma să fie completat de băncile participante în cadrul fiecărui stat membru, ceea ce ar putea majora suma totală disponibilă la 2 miliarde de euro.


Citește și : Bilanţul victimelor în urma inundaţiilor şi alunecărilor de teren din Indonezia se ridică la 29 de morți

Puţin mai mult de un sfert dintre cererile pentru credit depuse de tinerii agricultori din UE au fost respinse (27%), comparativ cu o rată de 9% pentru agricultori în general, îşi exprimă regretul Comisia Europeană, preocupată de o reînnoire a generaţiilor în agricultură.

Potrivit legislaţiei europene, un “tânăr agricultor” are mai puţin de 40 de ani. Această categorie reprezenta 11% din totalul celor 10,3 milioane de agricultori în 2016, potrivit cifrelor Eurostat, în timp ce 32% aveau peste 65 de ani.

Tinerii agricultori sunt cu precădere rari în Cipru (3,3%), în Portugalia (4,2%) şi în Marea Britanie (5,3%), dar sunt mai numeroşi în Austria (22,2%), Polonia (20,3%) şi Slovacia (19%). În Franţa, ei reprezintă 15,6% dintre agricultori.

“Este o problemă majoră de a le oferi tinerilor agricultori credite pe termen lung cu dobânzi rezonabile”, a subliniat Phil Hogan, comisarul european pentru Agricultură. “Accesul la finanţare este crucial şi adesea un obstacol pentru tinerii care vor să îmbrăţişeze această profesie”, a afirmat el luni.

Citește și : Mii de persoane evacuate în apropiere de Montreal, după ce a cedat un dig

Iniţiativa comună va viza împrumuturi pe termen de 15 ani, la dobânzi “inferioare celor de pe piaţă”, precizează comunicatul.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.