X

UE aplică noi sancțiuni Rusiei. Cetățeni ruși, pe lista neagră

Miniştrii de externe ai UE au căzut de acord luni să impună noi sancţiuni asupra unor cetăţeni ruşi în legătură cu criza din Ucraina, a declarat şefa diplomaţiei UE Federica Mogherini după reuniunea Consiliului Afaceri Externe (CAE) de la Bruxelles, relatează dpa, scrie Agerpres.

“Pot să confirm că există un consens politic asupra unor noi măsuri care să fie luate, sancţiuni îndreptate împotriva unor persoane”, le-a spus jurnaliştilor şefa diplomaţiei UE. Decizia va fi adoptată oficial “în zilele următoare”, a adăugat ea.

Citește și : Cinci deputaţi conservatori europeni, expulzaţi de pe aeroportul din Caracas, vor încerca să intre în Venezuela prin Columbia

O cerere în acest sens a fost depusă de ministrul ucrainean de externe Pavlo Klimkin în decembrie, după o serie de noi tensiuni între Moscova şi Kiev. Mai puţin de zece persoane ar urma să se afle pe noua listă de sancţiuni, notează dpa.

În noiembrie, garda de coastă rusă a deschis focul şi a capturat trei nave ucrainene şi 24 de membri ai echipajelor acestora în strâmtoarea Kerci, care leagă Marea Neagră de Marea Azov.

Relaţiile dintre Ucraina şi Rusia vecină s-au deteriorat puternic după ce Moscova a anexat regiunea Crimeea în 2014, susţinând în acelaşi timp grupurile separatiste care se luptă cu armata ucraineană.

Uniunea Europeană a impus deja îngheţarea bunurilor şi interdicţii de călătorie în UE pentru 164 de persoane şi 44 de entităţi pentru acţiuni care subminează integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei.

Citește și : Franța: Mai mulţi deputaţi vor penalizarea antisionismului

În plus, blocul comunitar a lovit Rusia cu sancţiuni economice care vizează sectoarele financiar, energetic şi al apărării, obstrucţionând în acelaşi timp accesul băncilor la pieţele UE şi limitând unele importuri din blocul comunitar. De asemenea, printre aceste măsuri se află şi o interdicţie asupra comerţului cu arme.

Tags: bruxellesCAEFederica MogherinikievmoscovasanctiuniucrainaUE
Categorii: Diaspora