X

UE aprobă reluarea zborurilor cu avioanele Boeing 737 MAX

Agenţia Uniunii Europene pentru Siguranţa Aviaţiei (EASA) şi-a dat marţi acordul preliminar pentru avioanele 737 MAX ale Boeing, deschizând calea pentru o aprobare a reluării zborurilor în ianuarie, după o interdicţie de aproape doi ani determinată de două accidente soldate cu 346 de morţi, relatează Reuters, potrivit agerpres.

EASA a evidenţiat măsurile care trebuie luate pentru ca avioanele blocate în prezent la sol să reintre în funcţiune. Printre măsurile necesare se numără şi actualizarea software-ului aflat la originea celor două accidente survenite în 2018 şi 2019.

Vezi și: China a lansat o sondă spațială spre Lună – VIDEO

Instituţia UE a lansat de asemenea o perioadă de 28 de zile în care pot fi făcute observaţii, despre care a spus că va duce la o ridicare formală a interdicţiei de zbor de la mijlocul lui ianuarie, odată ce va fi analizat feedback-ul din partea opiniei publice şi industriei.

Citește și: OMS ne recomandă un Crăciun familial restrâns

Data la care vor putea fi reluate zborurile cu avioanele Boeing 737 MAX depinde de instruirea piloţilor şi de perioada de timp de care companiile aeriene au nevoie pentru a actualiza software-ul şi pentru a pune în practicată măsurile cerute de EASA.

Tags: Agenţia Uniunii Europene pentru Siguranţa Aviaţiei (EASA)avioaneBoeing 737 MAXUniunea Europeană (UE)
Categorii: Diaspora