X

UE aprobă vaccinul Imvanex împotriva variolei maimuței

Comisia Europeană a aprobat comercializarea vaccinului Imvanex ca protecție împotriva variolei maimuței, așa cum a recomandat săptămâna trecută Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA), informează mediafax.

Aprobarea pentru compania daneză Bavarian Nordic, care produce vaccinul, vine la doar o zi după ce Organizația Mondială a Sănătății a emis o alertă de nivel înalt prin care a declarat epidemia de variola maimuței ca fiind o urgență de sănătate globală.

Citește și : Lavrov dă asigurări la Cairo cu privire la reluarea exporturilor de cereale ucrainene

“Disponibilitatea unui vaccin aprobat poate îmbunătăți în mod semnificativ gradul de pregătire a națiunilor în lupta împotriva bolilor emergente, dar numai prin investiții și o planificare structurată a pregătirii biologice”, a declarat Paul Chaplin, directorul executiv al Bavarian.

Vaccinul, singurul care a obținut aprobarea pentru prevenirea bolii variola maimuței în Statele Unite și Canada, a fost aprobat până acum în UE doar pentru tratarea variolei, scrie Reuters.

Dar compania a furnizat vaccinul mai multor țări din UE în timpul actualei epidemii de variolă a maimuței pentru ceea ce se numește utilizare “off-label”.

Citește și : Biden ar putea declara stare de urgenţă climatică în SUA

Aprobarea este valabilă în toate statele membre ale Uniunii Europene, precum și în Islanda, Liechtenstein și Norvegia.

Prețul acțiunilor Bavarian a crescut cu 122% în ultimele trei luni, datorită cererii puternice pentru vaccinul împotriva variolei maimuței.

Tags: Bavarian NordicEMAImvanexPaul ChaplinUE
Categorii: Diaspora