X

UE a aprobat 17 proiecte în cadrul CSP/Pesco

Douăzeci şi cinci de state membre ale Uniunii Europene (UE) au aprobat, la Bruxelles, o primă listă de 17 proiecte în cadrul Cooperării Structurate Permanente (CSP/Pesco), pactul lor în domeniul Apărării adoptat în decembrie, relatează Reuters.

Cele trei state membe UE care nu participă la CSP sunt Regatul Unit, ce urmează să părăsească Uniunea la sfârşitul lui martie 2019, Danemarca şi Malta. conform news.ro .

Semnatarii şi-au amânat la sfârşitul anului decizia cu privire la modalităţile în care ţările care nu fac parte din CSP vor putea să se asocieze anumitor proiecte.

Citește și : SUA impun noi sancţiuni Coreei de Nord pentru asasinarea fratelui lui Kim Kong Un

Marea Britanie, care a respins întotdeauna ideea unei integrări europene în domeniul Apărării ar vrea să nu stea întru totul departe de noua structură, mai ales în privinţa programelor de înarmare.

Premierul Theresa May a declarat că vrea să încheie cu UE, până în 2019, un tratat cu privire la problemele de securitate.

Între aceste proiecte aprobate marţi de către miniştrii Apărării celor 25 de state membre CSP se află construirea unor vehicule blindate de infanterie şi de drone submarine detectoare şi distrugătoare de mine, dar şi înfiinţarea unui comandament medical european.

Ministrul spaniol al Apărării Maria Dolores de Cospedal a ţinut să le ofere Statelor Unite asigurări cu privire la rolul CSP în raport cuu NATO.

”Nu există riscul unei suprapuneri”, a subliniat de Cospedal.

Tags: bruxellesCSPdrone submarinem.britanieMaría Dolores de CospedalNATOproiecteSUATheresa MayUE
Categorii: Diaspora