UE ar putea ajunge săptămâna viitoare la un acord cu privire la încărcătorul universal pentru telefoanele mobile

Publicat:

Ţările membre UE şi parlamentarii europeni se pregătesc să ajungă la un acord cu privire la introducerea unui încărcător universal pentru toate dispozitivele mobile din Europa în data de 7 iunie, când se vor întâlni pentru a discuta o propunere ce a fost intens criticată de grupul american Apple, producătorul telefoanelor iPhone, informează Reuters, potrivit agerpres.

Propunerea referitoare la un singur port de încărcare pentru dispozitivele mobile a fost lansată de Comisia Europeană în urmă cu mai mult de un deceniu, după ce utilizatorii de telefoane iPhone şi Android s-au plâns că trebuie să utilizeze încărcătoare diferite pentru telefoanele lor.


Citeşte şi: SUA pregătesc o rezoluţie pentru a îndemna Iranul ‘să coopereze’ cu AIEA – Black News

În timp ce telefoanele iPhone se încarcă prin intermediul unui port de tip Lightning, dispozitivele de tip Android sunt alimentate pe baza unor conectori de tip USB-C.

Procedura trialogului, care va avea loc marţea următoare, este a doua, şi cel mai probabil ultima, care va fi organizată între ţările membre UE şi parlamentarii europeni cu privire la acest subiect, un semn că există dorinţa necesară pentru a se ajunge la un acord, au dezvăluit sursele citate de Reuters.

Chestiunile care au mai rămas de soluţionat vizează extinderea ariei de acoperire a propunerii pentru a include şi laptop-urile, o solicitare importantă formulată de parlamentarii europeni care este posibil să aibă un impact asupra Samsung, Huawei şi altor producători de dispozitive, au adăugat sursele.

În plus, parlamentarii europeni vor de asemenea să includă şi o prevedere referitoare la armonizarea sistemelor de încercare de tip wireless până în 2025, în timp ce ţările UE şi Comisia ar dori o perioadă mai lungă de tranziţie, din motive tehnice.

Citeşte şi: Rămân încă multe întrebări cu privire la certificatele FALSE de vaccinare anti-Covid-19 CUMPĂRATE de vedete și afacerişti celebri – Black News

Ideea care vizează armonizarea încărcătoarelor pentru telefoane, tablete şi alte dispozitive mobile, lansată în 2009 de Comisia Europeană, s-a lovit până acum de reticenţa industriei, chiar dacă varietatea de încărcătoare disponibile s-a redus considerabil în ultimii 10 ani. De la aproximativ 30 în 2009, în prezent au rămas doar trei: conectorul Micro USB, care de mult timp echipează majoritatea telefoanelor, USB-C, o conexiune mai recentă, şi Lightning, utilizată de Apple.

Grupul american Apple s-a opus în mod ferm oricărei reglementări europene, care ar “sufoca inovaţia în loc să o încurajeze şi ar afecta consumatorii din Europa şi economia în ansamblu”. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Lana Del Rey s-a căsătorit cu Jeremy Dufrene

Lana Del Rey s-a căsătorit cu Jeremy Dufrene Cântăreața Lana Del Rey, în vârstă de 39 de ani, s-a căsătorit cu Jeremy Dufrene, un ghid...

Cum au ajuns o mamă și fiica ei să ‘antreneze’ bacterii pentru a restaura frescele din biserici

Cum au ajuns o mamă și fiica ei să 'antreneze' bacterii pentru a restaura frescele din biserici În timp ce microbiologul spaniol Pilar Bosch căuta...

Prințesa Diana ar fi fost avertizată cu privire la comportamentul lui Mohammad Al-Fayed

Prințesa Diana ar fi fost avertizată cu privire la comportamentul lui Mohammad Al-Fayed Jurnalistul Richard Kay a dezvăluit că a avertizat-o pe Prințesa Diana despre...

O femeie a recunoscut că a condus o rețea de proxenetism pentru politicienii din SUA

O femeie a recunoscut că a condus o rețea de proxenetism pentru politicienii din SUA O femeie de 42 de ani a recunoscut că a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.