X

UE ar putea exclude Ungaria după decizia controversată de a acorda vize rușilor

UE ar putea exclude Ungaria după decizia controversată de a acorda vize rușilor

Uniunea Europeană evaluează posibilitatea de a exclude Ungaria din spațiul Schengen, după ce Budapesta a relaxat restricțiile privind vizele pentru cetățenii din Rusia și Belarus, scrie adevarul.ro.

Decizia Ungariei de a simplifica condițiile de intrare pentru cetățenii din Rusia și Belarus, survenită după vizita premierului Viktor Orbán la Moscova, a stârnit îngrijorări în rândul parlamentarilor europeni, care tem că aceasta ar putea compromite securitatea zonei Schengen, potrivit Politico.

Parlamentarii europeni, inclusiv Danusha Nerudova din Cehia și Pietras Auštrevičius din Lituania, au solicitat Comisiei Europene o anchetă urgentă asupra acestei decizii. În scrisoarea adresată Comisiei, aceștia avertizează că, dacă Ungaria nu își schimbă politica, ar putea fi necesare măsuri precum excluderea Ungariei din zona Schengen.

Scrisoarea conține, de asemenea, un avertisment: „Dacă guvernul ungar nu își schimbă politica, Comisia Europeană și reprezentanții UE ar trebui să ia în considerare posibilitatea excluderii Ungariei din zona Schengen și introducerea de noi măsuri de control la frontierele Ungariei pentru a proteja cetățenii europeni”.

Până duminică seara, scrisoarea a strâns aproximativ 70 de semnături, inclusiv ale foștilor premieri din Belgia și Irlanda.

Documentul menționează că alte țări din UE ar putea refuza recunoașterea vizelor eliberate de Ungaria și ar putea impune controale la frontierele cu această țară.

Ungaria deschide ușa rușilor și belarușilor

După vizita premierului ungar Viktor Orbán la Moscova, Ungaria a simplificat condițiile de intrare pentru cetățenii din Rusia și Belarus. Budapesta a inclus cetățenii acestor țări în programul cardului național, care se eliberează pe o perioadă de doi ani, cu posibilitatea unei prelungiri pentru cei care intenționează să lucreze în Ungaria.

Această decizie a provocat o reacție dură în UE. Manfred Weber, liderul Partidului Popular European, a cerut măsuri imediate împotriva Ungariei pentru această relaxare a vizei, considerând că ar putea pune în pericol securitatea și integritatea spațiului Schengen.

Lipsa unei necesități clare pentru un mecanism de intrare atât de liber și nereglementat pentru lucrătorii ruși și belaruși … ridică semne de întrebare cu privire la consecințele pentru Ungaria și pentru spațiul Schengen în general.”, spunea Manfred Weber recent.

La sfârșitul lunii trecute, un purtător de cuvânt al Comisiei a declarat că Bruxellesul va lua legătura cu Ungaria pentru a „clarifica domeniul de aplicare al acestei scheme și dacă intră sau nu sub sfera de competență a normelor UE”.

Categorii: Știrile zileiU.E.