X

UE atenţionează din nou Turcia asupra consecinţelor ‘evoluţiei negative’ a situaţiei drepturilor omului

Uniunea Europeană a denunţat vineri condamnarea în contumacie la o pedeapsă grea cu închisoarea a jurnalistului turc Can Dündar şi atenţionat Ankara asupra consecinţelor “evoluţiei negative” a situaţiei drepturilor omului pentru relaţiile bilaterale, relatează AFP, potrivit agerpres.

Aflat în exil în Germania, Can Dündar, devenit inamic al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, a fost condamnat miercuri la peste 27 de ani de închisoare de un tribunal turc pentru ancheta sa publicată în 2015 asupra livrărilor de arme de către serviciile secrete turce către grupări extremiste în Siria.

Citește și : Regatul Unit şi Uniunea Europeană au ajuns la un acord comercial post-Brexit

“Uniunea Europeană şi-a transmis în mai multe rânduri gravele îngrijorări în legătură cu evoluţia negativă continuă a situaţiei în privinţa statului de drept, drepturilor fundamentale şi sistemului judiciar din Turcia”, a subliniat Nabila Nassrali, purtătoarea de cuvânt a şefului diplomaţiei europene Josep Borrell.

“Au fost făcute recomandări Turciei pentru a remedia această situaţie, însă decizia unui tribunal turc de a-l condamna pe jurnalistul Can Dündar pentru dreptul său fundamental la libertatea de expresie merge, din păcate, în direcţia opusă, la fel ca detenţia preventivă continuă a (omului de afaceri) Osman Kavala”, şi-a exprimat ea regretul.

Citește și : Barnier, despre acordul post-Brexit: ‘Ziua de azi este o uşurare. Ceasul nu mai ticăie’

“Ca ţară candidată şi membră de lungă durată a Consiliului Europei, Turcia trebuie să înregistreze urgent progrese concrete şi durabile în privinţa respectării drepturilor fundamentale, care sunt o piatră de temelie a relaţiilor dintre UE şi Turcia”, a avertizat ea.

“Aceasta include punerea în aplicare rapidă de către sistemul judiciar turc a unor decizii ale Curţii Europene a Drepturilor Omului şi eliberarea de urgenţă a lui Osman Kavala şi a lui Selahattin Demirtas (copreşedintele Partidului Democrat al Poporului)”, a mai afirmat ea.

Tags: ankaraCan DundargermaniaNabila Nassraliuniunea europeana
Categorii: Diaspora