UE avertizează Georgia în legătură cu sănătatea lui Saakaşvili

Publicat:

Membrii Uniunii Europene au avertizat luni autorităţile georgiene în legătură cu starea de sănătate a fostului preşedinte Mihail Saakaşvili, închis din octombrie 2021 şi care susţine că a fost otrăvit în detenţie, transmite AFP, potrivit agerpres.

Fostul lider georgian este închis de mai bine de un an, condamnat pentru “abuz de putere”, acuzaţie pe care o consideră politică, iar starea sa de sănătate s-a deteriorat grav în timpul detenţiei.


Citeşte şi: Lukașenko ştie care-i ‘scopul Occidentului’: UNIREA R. Moldova cu România! – Black News

Săptămâna trecută, Saakaşvili i-a acuzat pe medicii numiţi de autorităţile georgiene că au refuzat să îl trateze în mod corespunzător şi a denunţat intenţia de a fi ucis.

Într-o procedură coordonată, capitalele celor 27 de membre ale UE au transmis luni un avertisment Ministerului de Justiţie al Georgiei, a indicat ambasadorul Uniunii Europene la Tbilisi, Pawel Herczynski.”Suntem foarte îngrijoraţi de informaţiile privind deteriorarea stării sale de sănătate”, a declarat Herczynski reporterilor.

Mihail Saakaşvili, 55 de ani, a condus Georgia din 2004 până în 2013, după care a plecat în exil timp de opt ani, petrecând mult timp în Ucraina, ţară a cărei naţionalitate a obţinut-o şi în care a avut responsabilităţi politice.

Întors clandestin în Georgia înaintea alegerilor locale de la începutul lunii octombrie 2021, a fost arestat imediat pentru a executa o pedeapsă de şase ani de închisoare pentru “abuz de putere”, pronunţat în lipsă în 2018.

Parlamentul European, Ucraina şi Republica Moldova au cerut eliberarea sa.

Mihail Saakaşvili se află în spital de anul trecut, după ce a intrat în greva foamei timp de 50 de zile pentru a protesta împotriva detenţiei sale. El acuză că a fost otrăvit cu metale grele şi susţine că suferă de anorexie şi caşexie (o stare de slăbiciune profunda a organismului, legată de o denutriţie severă, n.r.). Potrivit mai multor medici, el cântărea 115 kilograme înainte de arestare, slăbind peste 50 de kilograme în detenţie.

Citeşte şi: Sintagma ‘limba moldovenească’ ar putea fi înlocuită cu ‘limba română’ în Constituţia Republicii Moldova

Autorităţile georgiene susţin că fostul preşedinte primeşte toată îngrijirea de care are nevoie.

Anul trecut, UE a amânat cererea de aderare a Georgiei, argumentând că ţara trebuie să îmbunătăţească situaţia democraţiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări Doi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.