X

UE cere clemenţă pentru un malaiezian condamnat la moarte în Singapore

Delegaţia Uniunii Europene în Singapore încearcă să obţină clemenţă pentru un cetăţean malaiezian care ar urma să fie executat în această săptămână, relatează luni DPA, potrivit agerpres.

Potrivit unei declaraţii date publicităţii duminică seară, delegaţia UE şi ambasadele Norvegiei şi Elveţiei le ”cer autorităţilor din Singapore să oprească execuţia lui Nagaenthran K. Dharmalingam şi să-i comute condamnarea în una non-capitală”.

Citeşte şi: Un miliardar încearcă să construiască un cămin studenţesc în mare parte FĂRĂ ferestre într-un „experiment social și psihologic”

Acuzatul, ce riscă să fie executat miercuri, este condamnat la moarte de peste un deceniu pentru trafic de droguri şi ar avea dizabilităţi mintale.

Organizaţii pentru drepturile omului au solicitat autorităţilor singaporeze să comute sentinţa, afirmând că execuţia unei persoane cu dizabilităţi încalcă dreptul internaţional şi angajamentele statului Singapore conforme tratatelor ONU.

Ministerul Afacerilor Interne singaporez a afirmat săptămâna trecută că acuzatul ”nu are dizabilităţi din punct de vedere intelectual”.

Declaraţia UE nu a menţionat dizabilitatea. Documentul susţine că pedeapsa capitală ”nu poate fi justificată” şi adaugă că Singapore ar trebui să oprească toate condamnările la moarte, ”ca un prim pas pozitiv către abolire”.

Citeşte şi: Numărul de noi infectări atinge un nivel record în Germania – Black News

Media malaieziene au relatat în weekend că premierul Ismail Sabri Yaakob a trimis o scrisoare guvernului singaporez în legătură cu acest caz.

Peste 63.000 de oameni au semnat o petiţie online în care solicită clemenţă pentru Nagaenthran.

Tags: Nagaenthran K. DharmalingamsingaporeUniunea Europeană (UE)
Categorii: Știrile zilei